În Ajunul Crăciunului, 24 decembrie, la Reședința Patriarhală din Capitală a fost vestită, potrivit rânduielii tradiționale, Nașterea Domnului. După oficierea Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, soborul de slujitori condus de părintele arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale istorice din București, a purtat icoana praznicală la Reședința Patriarhală. Aceștia au fost întâmpinați în Salonul „Sfinții Români” din Reședința Patriarhală de către Întâistătătorul Bisericii noastre, cu acest prilej fiind săvârșit și un Polihroniu.
Asociaţia „Vasiliada“ - Târgu-Jiu a încheiat proiectul MARE
Proiectul „Motivat, Altruist, Responsabil şi Eficient“ (MARE), implementat de Asociaţia „Vasiliada“, filiala Târgu-Jiu, a ajuns la final. Rezultatele proiectului au fost prezentate vineri, 31 ianuarie, în cadrul unei conferinţe organizate la sediul Asociaţiei „Vasiliada“ - Târgu-Jiu.
În cadrul proiectului au fost implicaţi 31 de voluntari, au fost încheiate trei parteneriate cu instituţii din Târgu-Jiu şi au primit sprijin peste 150 de beneficiari indirecţi: copii cu risc de abandon social, beneficiari ai Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Târgu-Jiu, vârstnici şi copii internaţi la Secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu. De asemenea, s-au pus bazele unor noi colaborări cu instituţiile implicate în proiect şi cu alte instituţii publice şi private în vederea asigurării sustenabilităţii proiectului.
La eveniment au participat Nicu Baiu, directorul Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Târgu-Jiu, Teodora Ciobanu, director al Direcţiei Publice de Protecţie Socială şi reprezentant al Primăriei municipiului Târgu-Jiu, reprezentanţi ai Centrului pentru vârstnici „Magnolia“, ai Spitalului Judeţean de Urgenţă, Secţia de pediatrie, şi voluntari ai proiectului MARE
Proiectul „Motivat, Altruist, Responsabil şi Eficient“ (MARE) a fost finanţat cu sprijinul Primăriei municipiului Târgu-Jiu şi al Consiliului local Târgu-Jiu.
Mai multe detalii despre serviciile sociale oferite în cadrul proiectului şi despre rezultatele acestuia pot fi găsite pe blogul www.proiectmare.blogspot.com.






.jpg)
