Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Atelier de pictură pentru cei mici la Parohia „Buna Vestire”-Belu
În această perioadă, Parohia „Buna Vestire”-Belu, Protoieria Sector 4 Capitală, a organizat în biserica parohială un atelier de pictură la care au fost invitați să participe copiii din parohie, având în vedere că aceștia se află în vacanța intersemestrială. În zilele de 8 și 9 februarie, atelierul de pictură s-a desfășurat prin străduința presbiterei Georgiana Bărîcă, sprijinită de doamnele din Comitetul parohial şi de Gheorghiţa Negoiţă, profesoară de religie la Şcoala nr. 111 din București. „Elevii Şcolii Gimnaziale nr. 111 «George Bacovia», în continuarea unei frumoase tradiţii de la Parohia «Buna Vestire»-Belu, au realizat icoane cu chipul Maicii Domnului, cu praznicul Bunei Vestiri, cu Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Au pictat flori şi plante pe farfurii, au creat diferite mărţişoare și alte obiecte artistice. Au participat elevi de la clasele pregătitoare până la clasa a 8-a, cărora le-am vorbit despre legătura lor cu Dumnezeu şi despre implicarea lor în viaţa Bisericii, încă din copilărie. Aceste frumoase activităţi, prin care copiii se apropie de Dumnezeu şi de Biserică, se înscriu în parteneriatul pe care Parohia «Buna Vestire»-Belu îl are cu Şcoala Gimnazială nr. 111 «George Bacovia»”, ne-a transmis părintele paroh Daniel-Alexandru Bărîcă, de la Parohia „Buna Vestire”-Belu.