La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
„Atentatul omului la adresa propriei vieţi“
A apărut de curând revista "Mitropolia Olteniei" (numărul 1-4, ianuarie-iunie 2010). Aşa cum ne-a obişnuit deja, revista adună în paginile ei studii diverse ce acoperă o arie mare de interes: teologie dogmatică, istorie bisericească, istoria religiilor, drept canonic, problematica contemporană, prezentări editoriale.
IPS prof. univ. dr. Irineu Popa se ocupă de hristologia ortodoxă aşa cum s-a cristalizat după Sinodul V Ecumenic, accentuând contribuţia Sfântului Sofronie al Ierusalimului, care este "nu numai mărturisitorul adevărului credinţei, ci şi Sfântul cinstit în sens teologic, iar opera lui se bucură de o recunoaştere eclesială unanimă". Pr. prof. univ. dr. Sorin Cosma analizează importanţa darurilor Duhului Sfânt pentru lumea postmodernă, care, "prin secularismul pe care îl promovează ca detaşare de viaţa şi lucrarea Duhului, experimentează tragic atentatul omului la adresa propriei vieţi". Tot în domeniul dogmaticii se încadrează şi studiile pr. asist. univ. dr. Nicolae Răzvan Stan, cu referire la gândirea pr. Dumitru Stăniloae, şi studiul diac. prep. univ. drd. Florin Toader Tomoioagă, despre opera Sfântului Atanasie cel Mare. Cu referire la momentele semnificative din istoria Mitropoliei Olteniei, se recomandă analiza pr. prof. univ. dr. Nicu Dumitraşcu asupra contribuţiei mitropolitului Nestor, în legătură cu monahismul de obşte aşa cum se găseşte în opera Sfântului Vasile cel Mare. Problemele de actualitate sunt tratate în studiul lect. univ. dr. Gelu Călina despre individ, toleranţă şi religie, precum şi în cel al asist. univ. drd. Corneliu-Dragoş Bălan despre locul pe care îl ocupă Iisus Hristos în viaţa omului contemporan. Într-o frumoasă ţinută academică, revista "Mitropolia Olteniei" reuşeşte, număr de număr, să atragă atenţia celor interesaţi de publicaţii serioase. (Adrian Boldişor)