Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, credincioșii parohiei bucureștene „Sfântul Nicolae”‑Vlădica au trăit clipe de bucurie duhovnicească cu ocazia hramului bisericii parohiale închinate Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a săvârșit azi, 6 decembrie, Sfânta Liturghie în lăcașul de cult, precum și slujba de sfințire a noilor clopote.
Au fost desemnaţi profesorii şi elevii participanţi la faza naţională a Olimpiadei de Religie
Noutatea pe care a adus-o anul acesta Olimpiada de Religie, care s-a desfăşurat pe 21 martie, constă în faptul că a avut loc pentru prima oară la nivel naţional şi s-a adresat elevilor din ciclul gimnazial şi liceal, clasele VII-XII. Concursul este organizat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, subiectele fiind alcătuite de reprezentanţii Ministerului, în colaborare cu profesorii de Religie. La faza judeţeană a olimpiadei desfăşurate la Iaşi, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare“, au participat 260 de elevi de la şcolile şi liceele din judeţ. Tematica a cuprins materia studiată în timpul celor două semestre, conform programelor şcolare în vigoare pentru disciplina Religie - cultul ortodox. Potrivit precizărilor Ministerului privind organizarea şi desfăşurarea Olimpiadei de Religie pentru clasele VII-XII, „de la etapa judeţeană, pentru etapa naţională se califică la fiecare nivel de clasă (VII-XII) elevul clasat pe locul I, care a obţinut media minimă 9 (nouă)“. Astfel, dintre cei 67 de elevi care au obţinut premii şi menţiuni la faza judeţeană, s-au calificat pentru etapa naţională următorii elevi: Lăcrămioara Mocanu, clasa a VII-a (Şcoala „Petru Rareş - Hârlău“, profesor îndrumător Laura Crăciun); Daniela Surdu, clasa a VIII-a (Colegiul „Emil Racoviţă“ - Iaşi, profesor îndrumător Mihai Ilaş); Alexandra Pîslariu, clasa a IX-a (Liceul „Ştefan cel Mare“ - Hârlău, profesor îndrumător Mirela Purcel); Nicoleta Pintilie, clasa a X-a (Colegiul Economic Administrativ - Iaşi, profesor îndrumător Maria Budeanu); Irina Horodincă, clasa a XI-a (Colegiul Naţional Iaşi, profesor îndrumător Camelia Chihăroi); Mariana Scutaru, clasa a XII-a (Liceul „Ştefan cel Mare“ - Hârlău, profesor îndrumător Mirela Purcel). Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi a propus pentru comisia centrală a etapei naţionale pe următorii profesori de Religie: Maria Orzetic (Şcoala „George Coşbuc“ - Iaşi), Elena Mocanu (Şcoala „Dimitrie Sturdza“ - Iaşi), Daniela Lupiş (Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“ - Iaşi), Mihaela Bobârcă (Şcoala „Gh. I. Brătianu“ - Iaşi), Sârghie Vasilica Dimitriu (Colegiul „Mihail Sadoveanu“ - Paşcani). Faza Naţională a Olimpiadei de Religie va avea loc la Baia Mare, între 11-15 aprilie 2009. (pr. drd. Bogdan RACU, referent al Sectorului învăţământ şi activităţi cu tineretul)






.jpg)
