Comunitatea credincioșilor din Parohia „Sfântul Antonie cel Mare”‑Titan și‑a sărbătorit astăzi, 23 noiembrie, cel de‑al treilea ocrotitor spiritual, Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii, care s
Binecuvântare arhierească în cea mai veche biserică din Capitală
La două zile după împlinirea a 565 de ani de la prima atestare a Cetății Bucureștilor, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit Sfânta Liturghie în cea mai veche biserică din Capitală, „Sfântul Anton”-Curtea Veche, Paraclis Patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
La orele dimineții, sub razele blânde ale soarelui tomnatic, numeroși credincioși au trecut, după obicei, pragul Bisericii „Sfântul Anton”-Curtea Veche, Paraclis Patriarhal, pentru a se împărtăși din dulceața Sfintei Liturghii. În mijlocul lor a poposit Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, care a oficiat sfânta slujbă înconjurat de soborul de slujitori ai sfântului lăcaș.
După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre sensurile duhovnicești ale textului scripturistic în care este relatată pescuirea minunată (Luca 5, 1-11), evidențiind care sunt roadele ascultării de Dumnezeu în viața omului credincios.
„Am auzit cu toții cuvântul unui pescar experimentat care știa că mai ales noaptea era întotdeauna timpul potrivit pentru o pescuire bogată. Dar Petru I-a spus: «Toată noaptea ne-am ostenit. Nimic nu am prins, dar la cuvântul Tău vom arunca mreaja». Mreaja aruncată la porunca Mântuitorului s-a umplut de îndată de mulți pești, atât de mulți încât a fost chemată o altă corabie, a celorlalți doi frați, Iacob și Ioan, chemați și ei să împartă rodul ascultării față de cuvintele Mântuitorului. Ascultarea lui Petru a dat rodul bogat, iar Părinții Bisericii dedică ascultării cele mai frumoase pagini. Un cunoscut teolog, părinte și scriitor al perioadei de început a Bisericii, vorbind despre rugăciune și despre ascultare, a împărțit cuvintele lui în 153 de capitole. Nu întâmplător, pentru că altădată, când Mântuitorul le-a poruncit ucenicilor să arunce mreaja, au prins 153 de pești. (…) Ascultarea lui Petru a născut învățături profunde în istoria Bisericii. Ascultarea față de Dumnezeu face mai mult decât orice. Petru ar fi putut refuza îndemnul Mântuitorului de a arunca mreaja. Putea să-I spună că el avea experiență în domeniu, că era de multă vreme învățat cu năvoadele, cu pescuitul, cu apele tulburi și cu apele limpezi. Dar el a ascultat de Mântuitorul și cel dintâi moment când a înțeles ce înseamnă ascultarea și rodul bogat a fost după mult timp, adică după mai mult de trei ani și ceva când, în Duminica Cincizecimii, când s-a umplut de Duhul Sfânt, Petru a cules roadele aruncării năvodului cuvintelor între oameni. Mântuitorul le-a făcut nu doar acest dar, o cantitate neașteptată pe care niciodată n-ar fi prins-o într-o zi de zăbavă, de ședere pe lac, ci adevăratul dar al lui Dumnezeu l-au cunoscut în momentul când atâția fii ai luminii au urmat cuvintelor Mântuitorului în urma predicii lui Petru din cetatea Ierusalimului, în ziua Cincizecimii”, a spus Preasfinția Sa.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Gheorghe Zaharia a mulțumit Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul pentru vizită, pentru săvârșirea Sfintei Liturghii și pentru bogatul cuvânt de învățătură, oferindu-i un frumos aranjament floral.