La sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii spirituali ai Mănăstirii Râmeț, va avea loc proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Filotimia de la Râmeț, mama Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț.
Binecuvântare arhierească la catedrala din Timișoara
În Duminica a 23-a după Pogorârea Duhului Sfânt, credincioșii bănățeni au participat la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Mitropolitană din Timișoara de un sobor de preoți și diaconi. La slujbă a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, care a rostit un cuvânt de învățătură.
„Minunea cea mai mare este că prin această vindecare Domnul Hristos câștigă un ucenic, care va spune mai departe cât bine i-a făcut lui Domnul. Omul vindecat apare la final îmbrăcat și întreg la minte. Să ne rugăm lui Dumnezeu ca de mintea noastră să nu se atingă duhurile rele, care ne îndeamnă să săvârșim fapte rele în viața aceasta”, a precizat Înaltpreasfinția Sa în cuvântul de învățătură.
În cadrul Sfintei Liturghii numeroși credincioși s-au împărtășit apoi cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos.



.jpg)
