În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Binecuvântare arhierească la hramul unei biserici din Târgu Jiu
Municipiul Târgu Jiu a îmbrăcat sâmbătă straie de sărbătoare la serbarea ocrotitorilor săi spirituali, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Manifestările religioase şi culturale prilejuite de acest moment solemn au culminat cu Sfânta Liturghie săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, în biserica ocrotită de sfinții împăraţi.
Sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena a constituit şi în acest an moment de bucurie şi înălţare sufletească pentru locuitorii municipiului Târgu Jiu. Aceștia, împreună cu credincioşii parohiei închinate sfinților împărați din oraş și cu pelerinii veniţi din tot judeţul Gorj, au participat la Sfânta Liturghie de hram, săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, ne-a transmis profesorul dr. Vasile Gogonea.
În cuvântul de învăţătură rostit în cadrul sfintei slujbe, Mitropolitul Olteniei a subliniat importanţa credinţei în creşterea duhovnicească a creştinilor. „Cunoaşterea este credinţă, cunoaşterea este înţelepciune, cunoaşterea lui Dumnezeu este cu adevărat lucrul cel mai de preţ pentru viaţa noastră. Căci, dacă avem credinţă, primim cu bucurie tot ceea ce ne oferă viaţa şi, bineînţeles, ceea ce îngăduie Dumnezeu. Cu credinţa lor, sfinţii au primit lumea. Toate acestea şi multe altele au fost învăţate şi aşezate ca «veghe» în timpul Sfântului Împărat Constantin şi al mamei sale Elena. El este acela care a învăţat credinţa de la mama sa, Sfânta Elena, care era din părţile dunărene, din sudul Dunării. Au venit aici şi Sfântul Andrei, Sfântul Filip şi alţi sfinţi. Toţi aceştia i-au învăţat pe strămoşii noştri adevărul fundamental despre Mântuitorul Iisus Hristos”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.
După oficierea Sfintei Liturghii, Mitropolitul Olteniei a acordat distincţia mitropolitană „Crucea Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana” părintelui Ionel Câmpeanu, protopop al Protoieriei Târgu Jiu Sud, şi părintelui paroh Vasile Vlădoiu, pentru îndelunga şi prodigioasa activitate în sprijinul şi în slujirea credinţei dreptmăritoare.