După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Binecuvântare arhierească pentru militarii craioveni
Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a fost prezent în mijlocul ostaşilor craioveni din cadrul Batalionului 20 Infanterie Dolj, pentru a participa la ceremonialul militar-religios, organizat înainte de plecarea în teatrul de operaţii din Afganistan. Evenimentul a avut loc vineri, 19 noiembrie, la sediul batalionului din Craiova.
Au fost prezenţi, alături de militarii supranumiţi "Scorpionii negri", reprezentanţi ai conducerii Ministerului Apărării Naţionale, ai autorităţilor publice centrale şi locale, veterani de război, familiile, rudele şi prietenii acestora. Ceremonialul a debutat cu intonarea Imnului naţional, urmat de efectuarea Apelului solemn, citirea Ordinului de misiune şi o slujbă de Te Deum săvârşită de un sobor de preoţi, din care au făcut parte şi cei doi preoţi militari ai garnizoanei Craiova, Florin Mihalcea şi Nicolae Lulă. În cuvântul rostit după săvârşirea serviciului religios, IPS Irineu i-a asigurat pe militari de faptul că dragostea şi rugăciunile celor de acasă le vor fi alături în misiunea ce îi aşteaptă. La sfârşit, Mitropolitul Olteniei i-a binecuvântat pe ostaşii craioveni. Misiunea militarilor craioveni în Afganistan se va derula în perioada noiembrie 2010-iunie 2011. Deşi este o unitate relativ tânără (a primit Drapelul de Luptă la 30 noiembrie 1996), Batalionul 20 Infanterie Dolj ("Scorpionii negri") are deja experienţa participării la două misiuni în teatrele de operaţii din Irak şi Afganistan şi la zece exerciţii comune de instruire cu militari din armatele altor state. (Gheorghe Cioiu)



.jpg)
