După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Binecuvântare de lucrări la Parohia Batiz
Credincioşii ortodocşi din Parohia Batiz, Protopopiatul Orăştie, din Episcopia Devei şi Hunedoarei, l-au primit în mijlocul lor pe întâistătătorul eparhiei, Preasfinţitul Gurie, care, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a slujit Sfânta Liturghie în Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni". Ierarhul a hirotesit iconom stavrofor pe pr. paroh Aurel Noja, care a reuşit să transforme viaţa duhovnicească şi gospodărească a acestei comunităţi într-una vie şi lucrătoare. PS Gurie i-a îndemnat pe cei prezenţi să fie ca o familie, strânşi uniţi în jurul păstorului lor duhovnicesc. De asemenea, ierarhul a binecuvântat lucrările săvârşite la biserica veche din cimitirul ortodox Batiz, care va fi folosită drept capelă mortuară, lucrări începute şi finalizate chiar în anul 2012. (Pr. Narcis Terchet)



.jpg)
