În ziua de sâmbătă, 20 iunie 2026, la sediul Mitropoliei Basarabiei din Chişinău, Republica Moldova, s‑a întrunit Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei, la care, sub preşedinţia IPS Părinte Mitropolit Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și locțiitor de Arhiepiscop al Chișinăului și Mitropolit al Basarabiei, au participat: PS Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, PS Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, şi PS Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, în vederea desemnării, prin consultare deschisă urmată de vot secret, a doi candidaţi pentru slujirea de Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al plaiurilor.
Binecuvântare la parohia românească din Ferrara, Italia
Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, s-a aflat duminică în mijlocul comunității Parohiei Ortodoxe Române „Cuviosul Nicodim de la Tismana” din Ferrara, Italia, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, se arată pe site-ul episcopia-italiei.it.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Arhiereu-vicar Atanasie de Bogdania le-a vorbit credincioșilor despre modelul de credință și de smerenie pe care ni-l oferă sutașul păgân din Evanghelie, acesta fiind convins de puterea tămăduitoare a Domnului nostru Iisus Hristos.
La momentul rânduit din timpul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a hirotonit întru preot pe diaconul Ștefan Damaschin, cel care va sluji la Parohia Ortodoxă Românească „Sfânta Mare Muceniță Marina” din Republica San Marino. Un moment deosebit pentru comunitatea ortodoxă românească din Ferrara a fost sfințirea de către Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a crucii ce va fi pusă deasupra noii biserici achiziționate de curând de către parohie, prin purtarea de grijă a pr. paroh Vasile Jora.



.jpg)
