În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Binecuvântare patriarhală la ceasul rugăciunii de seară
Vineri, 2 septembrie, Dealul Patriarhiei s-a dovedit încă o dată o colină a rugăciunii şi un loc inspirat de întâlnire a miilor de tineri ortodocşi veniţi de pretutindeni în capitala României. Odată cu încheierea conferinţei dedicate lor de la Sala Palatului, tinerii şi-au grăbit paşii spre rugăciunea de seară de pe Dealul Patriarhiei, ţinând în mâini lumânări aprinse şi intonând cântări duhovniceşti şi imnuri patriotice.
Miilor de tineri invitaţi la Bucureşti li s-au adăugat pe drum alte mii de tineri bucureşteni, umplând de lumină străzile Capitalei.
Rugăciunea de seară a fost săvârşită la Altarul de vară al Catedralei Patriarhale, iar tinerii au avut bucuria de a se ruga împreună cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, alături de care au fost prezenţi Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, precum şi numeroşi clerici din Administraţia Patriarhală şi eparhială, precum: părintele Costin Spiridon, consilier patriarhal la Biroul de protocol, părintele Aurel Mihai, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor, şi părintele Dumitru Ștefănescu, consilier administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
În grupuri distincte, intonând imnul întâlnirii şi fluturând drapele specifice ţărilor de provenienţă, tinerii au venit rând pe rând şi au așezat lumânările în faţa Altarului de vară. Cu toții au rostit rugăciunile începătoare, troparele de umilinţă şi Simbolul de credinţă, iar mai apoi voci tinere de participanţi au rostit rugăciunile de seară. Răspunsurile liturgice la cererile ecteniei înălţate de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Iosif au fost date de întreg tineretul reunit la rugăciune. La final, după intonarea imnului „Apărătoare Doamnă”, Preafericirea Sa a mulţumit atât Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Iosif, cât şi tuturor participanţilor la întâlnirea internaţională, adresându-le celor din urmă un cuvânt de binecuvântare: „Vă felicităm şi vă mulţumim pentru modul deosebit de frumos şi solemn în care aţi organizat această procesiune cu lumini, care a devenit foarte impresionantă, pentru că s-au mai adăugat vreo 2.000 de tineri din Bucureşti la cei care sunt participanţi zi de zi, în semn de solidaritate, de prietenie şi de comuniune frăţească. Vă dorim tuturor înger de pace, păzitor, şi ajutor de la Dumnezeu. Ajutorul Domnului, bucurie multă şi pace de la Dumnezeu. Să trăiţi întru mulţi ani!”.