Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit, de sărbătoarea Bunei Vestiri, 25 martie, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Chiroiu, județul Ialomița, cu prilejul hramului a
Binecuvântare pentru Biserica „Buna Vestire” din Bacău
Miercuri, 25 martie, de praznicul Bunei Vestiri, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a oficiat Sfânta Liturghie de hram la Biserica „Buna Vestire” din municipiul Bacău.
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a slujit înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care a făcut parte și pr. Eugen Ciuche, protopop de Bacău. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Armonia” din Constanța, care a adăugat un plus de solemnitate și frumusețe momentului.
La prima oră a dimineții, la sosire, ierarhul a fost întâmpinat de elevi ai Școlii Gimnaziale „Constantin Platon” din Bacău, instituție aflată în aria parohiei, cu care aceasta desfășoară numeroase proiecte educaționale și social-culturale.
La momentul cuvenit, s-a făcut pomenirea părinților după trup ai Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, Neculai și Anica, dar și a tuturor moșilor și strămoșilor noștri, pe care îi purtăm în sufletele și cugetele noastre.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit despre semnificația praznicului Bunei Vestiri, subliniind importanța ascultării Maicii Domnului, care, prin răspunsul său smerit, a făcut posibilă împlinirea planului dumnezeiesc al mântuirii: „Sărbătoarea Bunei Vestiri este una dintre cele mai însemnate sărbători închinate Maicii Domnului. Pentru a înțelege acest praznic ne putem uita la troparul zilei, care ne-o arată pe Maica Domnului ca reprezentantă a omenirii, care conlucrează cu Duhul Sfânt la împlinirea mântuirii. Atunci s-a pregătit scara pe care Hristos coboară la noi. Prin Maica Domnului, umanitatea intră în dialog cu Cerul”.
Chirarhul și-a încheiat cuvântul cu o încurajare și un îndemn: „Tot ceea ce facem în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh vom duce la bun sfârșit cu ajutorul lui Dumnezeu, de aceea să punem mereu început bun lucrărilor noastre, cerând ajutorul Maicii Domnului și al Fiului său Preasfânt”.
La finalul slujbei, părintele paroh Iulian Mușat și pr. Marian Vătămănescu au mulțumit, în numele preoților coslujitori și al enoriașilor apropiați bisericii băcăuane din cartierul Bistrița Lac, pentru prezența la slujba de hram, pentru darul cuvântului și pentru binecuvântarea arhierească revărsată asupra tuturor prin mâna Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim.



.jpg)
