Peste 200 de tineri proveniți din diferite comunități ortodoxe din Austria au participat sâmbătă, 10 octombrie 2026, la cea de‑a 13‑a Întâlnire Panortodoxă a Tineretului, desfășurată la Viena sub genericul „Sfintele Taine - calea noastră spre sfințire”. Evenimentul a constituit un prilej de rugăciune, aprofundare a credinței și comuniune frățească, reunind tineri de diferite naționalități, dar uniți prin apartenența la aceeași Biserică Ortodoxă.
Binecuvântare pentru înscrierea la școli teologice
Absolvenții Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galați, precum și cei ai facultăților de teologie au primit marți, 28 august, binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, să continue studiile la școli teologice. Chiriarhul Dunării de Jos le-a vorbit celor prezenţi despre importanţa rugăciunii în viaţa de creştin şi de slujitor al Sfântului Altar, precum şi despre necesitatea aprofundării studiilor teologice în vederea împlinirii vocaţiei pastoral-misionare. La finalul întâlnirii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian i-a binecuvântat pe tineri şi le-a dăruit mai multe daruri de suflet.



.jpg)
