La Centrul eparhial din Deva s‑au desfășurat, în 28 mai, sub președinția Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, lucrările ședinței de constituire a Adunării eparhiale. Ședința a fo
Binecuvântare pentru Parohia Liebling din Timiş
În ziua praznicului Pogorârii Sfântului Duh, 31 mai, la ceas de seară, credincioșii parohiei Liebling, judeţul Timiş, au avut marea bucurie duhovnicească de a‑l primi în mijlocul lor pe IPS Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, care a poposit pentru a binecuvânta lucrările săvârșite la noul lăcaș de cult aflat în construcție, cu hramul „Sfânta Treime”.
După ce anul trecut au fost așezate crucile pe turle, lucrările au avansat vizibil: turlele au fost acoperite, geamurile montate, iar Altarul amenajat, astfel încât, cel puțin pe perioada verii, să se poată sluji în acest sfânt lăcaș.
Ierarhul a fost întâmpinat de părintele vicar eparhial Timotei Anișorac, împreună cu părintele protopop Ciprian Boșca, preotul paroh Ionuț Mania, oficialități locale, în frunte cu primarul localității, preoții parohiilor învecinate și, mai ales, de un număr impresionant de credincioși.
După slujba de sfințire a apei, urmată de binecuvântarea lucrărilor interioare, Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură. Părintele Mitropolit Ioan a evidențiat că biserica nu înseamnă doar zidurile care o alcătuiesc, ci mai ales sufletele credincioșilor care I se închină lui Dumnezeu „în duh și în adevăr”.
Au fost aduse mulțumiri tuturor ostenitorilor și binefăcătorilor, părintelui paroh, care au încercat ca, într‑un timp relativ scurt, să înalțe „o catedrală” în acest colțișor de țară. Îndemnul de final al Părintelui Mitropolit s‑a adresat tuturor, în sensul de a continua lucrările începute, astfel încât biserica din Liebling să devină în curând un lăcaș funcțional, în care slujbele să se desfășoare cu regularitate, ne‑a transmis părintele protopop Ciprian Boșca.



.jpg)
