Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Binecuvântarea lucrărilor de la biserica parohiei bănățene Milcoveni
În ultimii ani, biserica Parohiei Milcoveni din județul Caraș-Severin a trecut printr-un amplu proces de renovare, în special la exterior. În Duminica Sfinților Români, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost în mijlocul comunității pentru a binecuvânta lucrările efectuate.
Ierarhul a fost întâmpinat de dimineață în sunetul Fanfarei de la Grebenaț, după care a binecuvântat exteriorul bisericii, ocrotită de Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, și a sfințit icoanele ce împodobesc exteriorul acesteia. De asemenea a dezvelit și o placă aniversară amplasată pe frontispiciul sfântului lăcaș, realizată la 190 de ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii.
Odată cu renovarea exteriorului, în curtea bisericii a fost ridicată o troiță, un monument al eroilor căzuți în cele două conflagrații mondiale, precum și două busturi ale părintelui Varlaam Almăjanu și părintelui Nicolae Balmez, fii ai satului, pe care Episcopul Caransebeșului le-a binecuvântat. În continuare, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, precum și o slujbă de pomenire pentru eroii din Milcoveni, în memoria cărora s-a ridicat monumentul din curtea bisericii.
Pentru misiunea ce o desfășoară în această comunitate, părintele paroh Adrian Nacu a fost hirotesit iconom-stavrofor, iar ctitorii și binefăcătorii au primit diploma de onoare „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” și mai multe diplome de recunoștință.
Părintele paroh a oferit plachete aniversare, iar Preasfințitului Părinte Episcop Lucian i-a dăruit din partea comunității un engolpion și o icoană cu Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, precum și o plachetă aniversară. Cu acest prilej, părintelui paroh i-a fost conferit titlul de cetățean de onoare al comunei Berliște.
„Dumnezeu să le răsplătească tuturor ctitorilor pentru faptul că au lăsat problemele personale și s-au implicat foarte mult ca această casă a lui Dumnezeu din Milcoveni să arate așa cum o vedem noi astăzi. În urmă cu 4 ani am constatat că lăcașul este într-o stare avansată de degradare și de aceea am insistat foarte mult ca această biserică să fie ajutată și pe lângă fondurile primite de la Secretariatul de Stat pentru Culte, Primăria Berliște, și comunitatea de aici s-au implicat foarte mult. A fost astăzi o reuniune a fiilor satului și o bucurie pentru noi toți”, a subliniat Preasfințitul Lucian.
Parohia Milcoveni este una mică, cu 70 de familii și aproximativ 165 de credincioși și este situată în Valea Caraşului, la 24 km de Oraviţa, aproape de graniţa cu Serbia.
Actuala biserică cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” a fost construită între anii 1833 și 1835. Sfântul lăcaș a fost pictat în 1837 şi în 1860 de către Dimitrie Turcu, apoi de Filip Matei în 1903.