Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Binecuvântarea lucrărilor de la biserica Parohiei Borșani, Bacău
Sâmbătă, 11 iunie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a fost prezent în mijlocul comunității credincioșilor din Parohia Borșani, județul Bacău, păstorită de părintele Ionel Adam. Ierarhul a binecuvântat lucrările făcute în ultima perioadă la Sfânta Masă din Altar, precum și celelalte lucrări de înfrumusețare realizate.
La acest moment de împlinire au participat părintele protopop de Onești, Ioan Bârgăoanu, preoți din parohiile învecinate, oficialități publice și numeroși credincioși.
La final, în semn de prețuire pentru implicarea și coordonarea lucrărilor de înfrumusețare a ansamblului eclesiastic parohial de-a lungul a două decenii de slujire, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a oferit preotului Adam Ionel Ordinul eparhial „Crucea Țării de Jos”. Aceste lucrări derulate în parohie cu sprijinul credincioșilor au implicat zidirea unor edificii, precum și reabilitarea unora deja existente: construirea unui așezământ social- cultural (2004), refacerea casei parohiale și restaurarea picturii bisericii (2005), îmbunătățiri aduse bisericuței ridicate la 1840 de către preotul George Gealep.