În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Binecuvântări arhiereşti în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului
În Duminica a 20-a după Rusalii (a Învierii fiului văduvei din Nain), 9 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit în Parohia Muntele Rece, județul Cluj.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a binecuvântat lucrările de renovare efectuate în ultimii ani la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, pictura fiind restaurată integral. Apoi, ierarhul a sfințit Altarul de vară, construit în curtea lăcașului de cult, și a săvârşit Sfânta Liturghie. În cuvântul de învățătură, intitulat „Dumnezeu n-a făcut moartea”, pornind de la versetul scripturistic „Dumnezeu n-a făcut moartea şi nu se bucură de pieirea celor vii” (Înţelepciunea lui Solomon 1, 13), ierarhul a subliniat că „Dumnezeu nu a făcut moartea! Dumnezeu a făcut viața! Și chiar pe omul care a păcătuit și a devenit muritor, L-a salvat prin jertfa Crucii Sale”. La finalul slujbei, IPS Părinte Mitropolit Andrei a săvârşit slujba Sfeștaniei la noua casă parohială.
Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, preotul paroh Ioan Ţermure a fost hirotesit iconom stavrofor. Membrii Consiliului și Comitetului parohial şi alţi binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire, iar copiii și tinerii prezenți au primit cărți duhovnicești. Slujba a fost oficiată în prezența oficialităților locale, a numeroși credincioși și a fiilor satului.
Slujire la Ciceu-Giurgeşti
![]()
Sâmbătă, 8 octombrie, IPS Părinte Mitropolit Andrei a săvârşit slujba Sfeștaniei și a binecuvântat Centrul cultural-misionar „Preot Ioan Baba” și capela mortuară din Ciceu-Giurgești, județul Bistrița-Năsăud. Ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură și i-a felicitat pe cei implicați în viața și activitățile Parohiei Ciceu-Giurgești, oferind distincţii preotului paroh Dan- Constantin Iftimi, primarului comunei Ciceu-Giurgești, Vasile Iuga, lui Ionică Baba, membrilor Consiliului și Comitetului parohial, acad. prof. dr. ing. Dorel Banabic, prof. dr. ing. Mircea Petrina, diplomatului Liviu Petrina, preotesei ing. Florina- Anca Iftimi şi altor binefăcători.



.jpg)
