După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Biserica din Prajna, un an de la sfinţire
Biserica din Prajna, din Eparhia Severinului, a împlinit pe 19 august un an de la sfinţire. Toată suflarea creştinească din Parohia Prejna a întâmpinat în duminica a XI-a după Rusalii pe întâistătătorul Eparhiei Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Nicodim, care, însoţit de Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a oficiat slujba de sfinţire a bisericii din filia Gornoviţa. Biserica are ctitor pe Ionel Văduva, a cărui implicare şi mărinimie a făcut ca şi credincioşii din acest sat să aibă un lăcaş de închinare, unde să găsească răspuns la problemele lor duhovniceşti. Acesta, fiu al satului, a primit un hrisov de recunoştinţă din partea Episcopiei Severinului şi Strehaiei. De asemenea, Georgică Cornu, care a ajutat la ridicarea sfântului lăcaş, a primit aceeaşi distincţie, iar părintele comunităţii de la Gornoviţa - Vasile Stoican - a fost onorat cu rangul bisericesc de iconom stavrofor. (Cătălin Cernătescu)



.jpg)
