După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Biserica din Stejărel, Hunedoara, a fost târnosită
Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a slujit duminică, 6 octombrie, în filia Stejărel din cadrul Parohiei Luncoiu de Jos, Protopopiatul Brad. Ierarhul a târnosit Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, după ample lucrări de restaurare, apoi a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Ierarhul a rostit și omilia pericopei evanghelice duminicale. Pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată în cadrul parohiei și pentru renovarea bisericii, preotul Georgel Groza a primit o diplomă și o medalie aniversară, iar credincioșii implicați în restaurarea locașului de cult au primit gramate de mulțumire, conform Episcopiei Devei şi Hunedoarei.



.jpg)
