Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj, se pregătește să își primească pelerinii cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, moment care aduce an de an mii de credincioși de hramul așezământului monahal. Tradiționalul pelerinaj pe jos, „La Nicula colo-n deal”, se va desfășura în ajunul sărbătorii, vineri, 14 august, începând cu ora 11:00. Reperele acestor zile de praznic sunt legate istoric de Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pictată în anul 1681 de preotul Luca din Iclod și atestată documentar pentru lăcrimarea sa din anul 1699.
Biserica mănăstirii bistriţene Telcișor-Buscatu a fost resfinţită
În Duminica Sfinţilor Români, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a resfințit biserica așezământului monahal Telcișor-Buscatu, judeţul Bistriţa-Năsăud. Locaşul de cult a trecut, în ultimii ani, prin ample lucrări de renovare și înfrumusețare. Ierarhul a săvârşit, apoi, Sfânta Liturghie la Altarul de vară al mănăstirii şi a ţinut un cuvânt de învăţătură, în care a afirmat că „sfinții români sunt rezistența credinței neamului românesc”: „Sfinții români au știut Legea lui Dumnezeu din Scriptură, au trăit frumos și apoi, în decursul timpului, ne-au învățat și pe noi să trăim frumos”. Așezământul monahal din Telcișor-Buscatu, cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților”, a fost înființat în 1995. În prezent, starețul așezământului este protosinghelul Porfirie Țanc.



.jpg)
