După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Biserica românească din Nisa a devenit proprietară pe terenul pentru noul lăcaş
Vineri, 18 martie, la Nisa, Parohia ortodoxă română "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" a semnat actele de proprietate pentru terenul viitoarei biserici parohiale.
Preotul paroh Radu Totelecan împreună cu o parte din membrii Consiliului Parohial au semnat intrarea în posesia terenului de 5.600 mp pentru viitoarea biserică parohială. Preţul terenului este de 360.000 de euro. Pentru colectarea sumei totale, preotul paroh, împreună cu comunitatea, a organizat mai multe evenimente menite să adune fonduri pentru achiziţionarea terenului. Unul dintre cele mai importante evenimente a fost sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi. Evenimentele de atunci au debutat cu Sfânta Liturghie arhierească, continuată printr-o sărbătoare românească în scopul strângerii de fonduri pentru achiziţionarea terenului pe care urmează să fie construit sfântul lăcaş de cult. A fost prezent în mijlocul comunităţii Înalt Preasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, care a săvârşit slujba Sfintei Liturghii şi a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Ioan Hotenschi. După slujbă, toată lumea a fost invitată la o agapă frăţească cu bucate tradiţionale româneşti şi animată de un program-surpriză oferit de copii îmbrăcaţi în costume populare. De asemenea, au mai fost organizate expoziţii de icoane sau alte evenimente prin care cei care au dorit au putut să îşi aducă contribuţia pentru ca sfântul lăcaş de închinăciune să fie construit. (S.D.)



.jpg)
