În seara zilei de marți, 17 martie, Facultatea de Drept din București a găzduit conferința intitulată „Doamne, învață-mă să fiu om!” Prelegerea a fost susținută de părintele dr. Răzvan Ionescu, prodecan al Centrului de Studii și Cercetări „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Paris. În același cadru a fost lansat și un volum dedicat dezvoltării umane într-o epocă dominată de progresul tehnologic. Dialogul dintre teologie, vocația spirituală a omului, știință și provocările contemporane a fost abordat de părintele Răzvan Ionescu pe parcursul conferinței desfășurate în Aula Magna a Facultății de Drept din Capitală. O atenție deosebită a fost acordată provocărilor pe care inteligența artificială le aduce în rândul societății. „Există un chip foarte personal și personalizat cu care fiecare dintre noi Îl trăiește pe Dumnezeu. Astăzi există tendințe globale ale oamenilor de a-L ocoli pe Dumnezeu și a se descurca singuri. Oferta tehnologică alimentează porniri și căutări în direcția auto-îndumnezeirii, lucru care poate suna fascinant, dar care nu provine din cultura creștină. Cred că, dacă ne dăm seama că deciziile noastre au un impact existențial, adică au repercusiuni asupra vieții întregi și asupra a ceea ce devenim în veșnicie, ajungem la concluzia că, fără a ne preda în mâinile lui Dumnezeu, autorul adevărat al proiectului care suntem noi, nu putem învăța să fim oameni”, a declarat părintele Răzvan Ionescu pentru TRINITAS TV.
Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Galaţi şi-a sărbătorit hramul
În ziua de sărbătorire a Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a poposit în mijlocul comunităţii parohiale ocrotite de Înaintemergătorul Domnului din municipiul Galaţi, săvârşind Sfânta Liturghie în biserica mare a parohiei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, ne-a transmis părintele consilier eparhial Rareş Bucur.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a tâlcuit pericopa evanghelică a Duminicii după Botezul Domnului, în care se relatează despre începutul propovăduirii Domnului, şi a vorbit despre viața Sfântului Ioan Botezătorul, evidenţiind misiunea celui mai mare om născut din femeie de martor şi mărturisitor al dumnezeirii Mântuitorului. De asemenea, chiriarhul Dunării de Jos a arătat că lucrarea omenească prin care este pusă în evidență persoana proprie și are în vedere cele materiale este trecătoare, iar lucrarea duhovnicească din Biserică în care lăsăm să lucreze Duhul Sfânt are valoare veșnică, întrucât prin aceasta se realizează sfințirea noastră.
În contextul proclamării de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a anului 2024 drept „Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor” și „Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”, ierarhul a îndemnat la continuarea lucrării de binefacere şi manifestarea disponibilității către semenii aflaţi în suferinţă şi în diferite boli.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţul Părinte Arhiepiscop Casian a oferit daruri copiilor prezenţi la slujbă şi i-a stropit pe credincioşii prezenţi cu Agheasmă Mare, săvârşind apoi, la demisolul bisericii, o slujbă de mulţumire şi Parastasul pentru ctitorii și dreptmăritorii creştini din parohie trecuți la cele veșnice.



.jpg)
