După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Biserica şi şcoala, solidare cu cei nevoiaşi
Arhiepiscopia Tomisului a trimis un transport de alimente şi ajutoare pentru oamenii din localitatea vrânceană Bordeasa, afectată de căderile masive de zăpadă. Alimentele au fost strânse de Parohia Nuntaşi din Constanţa, informează Biroul de presă al arhiepiscopiei. Elevii Şcolii "Grigore Moisil" din Năvodari s-au alăturat şi ei campaniei "Împreună să biruim viscolul" şi au adunat aproape o tonă de alimente. Directoarea instituţiei a spus că elevii şi părinţii lor au avut această iniţiativă. Şcoala este implicată în mai multe acţiuni de voluntariat, sub sloganul "Ajutându-i pe alţii în suferinţă, ne ajutăm şi pe noi înşine să devenim mai buni".
Preoţii şi credincioşii Protoieriei Pucioasa din Arhiepiscopia Târgoviştei şi membrii Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români din Târgovişte au organizat o colectă în perioada 18-22 februarie pentru a ajuta oamenii din zonele înzăpezite. 900 de pachete de alimente (făină, zahăr, ulei, orez, mălai, conserve, paste făinoase şi apă îmbuteliată), dar şi haine groase, plăpumi şi pături, reprezentând aproximativ 3,5 tone, au fost oferite locuitorilor comunei Bălaia, din judeţul Buzău, şi din satele vecine. Această acţiune a fost coordonată şi susţinută de către Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviştei. Vineri, pe faleza Dunării, la Tulcea, în prezenţa Preasfinţitului Episcop Visarion, mai multe ajutoare au fost îmbarcate pe nava Târgu Ocna, care le-a transportat la locuitorii din satele Maliuc, Mila 23, Caraorman, C.A. Rosetti, Letea şi Sfiştofca. Produsele vor fi distribuite prin intermediul preoţilor parohi din localităţile afectate. (M.N.)



.jpg)
