În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Boboteaza la românii ortodocşi din Ungaria
De praznicul Botezului Domnului, în toate parohiile din Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria a fost săvârşită rânduiala Sfinţirii mari a apei, după Sfânta Liturghie. Preasfinţitul Episcop Siluan a oficiat Sfânta Liturghie arhierească şi Sfinţirea mare a apei la Catedrala episcopală din Gyula, informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. De Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, PS Siluan, Episcopul românilor ortodocşi din Ungaria, s-a aflat la Capela românească din Budapesta, unde împreună cu un sobor de preoţi a sărbătorit pentru prima dată hramul Aşezământului monahal românesc din Budapesta, dedicat acestui mare Sfânt al Bisericii noastre Ortodoxe. La finalul Sfintei Liturghii, superiorul acestui aşezământ monahal, ieromonahul David Pop, a fost hirotesit singhel.
Parohia românească din Budapesta, Aşezământul monahal şi Centrul Cultural şi Pastoral-Misionar „Sf. Vasile cel Mare“ funcţionează în incinta imobilului rămas moştenire din partea Fundaţiei Gojdu de mai bine de o sută de ani, pentru nevoile spirituale ale credincioşilor ortodocşi români care trăiesc în capitala Ungariei. Pe 8 ianuarie, Episcopul Siluan a săvârşit, potrivit unei tradiţii instituite în anii trecuţi, stropirea cu Agheazmă mare a instituţiilor româneşti aflate în Gyula: Grădiniţa Românească, Şcoala Generală şi Liceul Românesc „Nicolae Bălcescu“, cu toţi copiii sau elevii care sunt înscrişi la aceste instituţii de învăţământ, Centrul de Informare şi Documentare al Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, sediul Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria şi Consulatul General al României de la Gyula.