După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
„Bucuria de a fi creştin“ în Protoieria Rădăuţi
În sala de conferinţe a Protopopiatului Rădăuţi s-a desfăşurat joi, 25 aprilie 2013, etapa pe protopopiat a concursului-spectacol „Bucuria de a fi creştin“. Evenimentul s-a derulat cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi a fost coordonat de pr. Petru Lupăştean-Barfă, protopop al Protopopiatului Rădăuţi. După cum ne-a relatat pr. Adrian Ioan Platon de la parohia Milişăuţi, la competiţie s-au înscris 44 de copii din opt parohii ale Protopopiatului Rădăuţi. Micuţii au venit îmbrăcaţi în costume naţionale specifice Bucovinei. Ei au primit la final diplome şi premii. Protopopiatul Rădăuţi va fi reprezentat la etapa eparhială de Alexandra Dan din parohia Putna (secţiunea cântare religioasă), Miruna Cirşmari din parohia Bivolărie (secţiunea interpretare poezie) şi Mădălina Danilet din parohia Milişăuţi (secţiunea interpretare text literar).



.jpg)
