Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
Campania „Donează sânge, salvează o viaţă”, la Mioveni
La Spitalul orăşenesc „Sfântul Ierarh Spiridon” din Mioveni, judeţul Argeş, a avut loc miercuri, 19 februarie 2020, o acţiune de donare de sânge la care au participat clerici şi mireni din oraş şi din parohiile învecinate. Campania „Donează sânge, salvează o viaţă!” desfăşurată de voluntarii Catedralei Mântuirii Neamului a poposit în data de 19 februarie în oraşul argeşean Mioveni, unde 120 de persoane, clerici şi credincioşi ai parohiilor din oraş şi din localităţile învecinate, au răspuns apelului umanitar de ajutorare a semenilor prin donare de sânge, la Spitalul „Sfântul Ierarh Spiridon”.
„Am transmis chemarea credincioşilor noştri prin slujitorii bisericilor din oraşul Mioveni şi din împrejurimi şi, iată, avem aici 120 de oameni care doresc să facă o faptă bună. În cadrul acestei campanii, de fiecare dată găsim o mulţime de oameni care doresc să ajute, aşa cum trebuie să facă orice creştin, mai ales acum, când ne apropiem de Sfântul şi Marele Post şi când putem dărui ceva celor care se află pe patul spitalului. Vedem că este din ce în ce mai mare nevoie de sânge şi sperăm ca şi noi să putem face faţă solicitărilor ce vin de acolo de unde e mare nevoie”, a declarat, pentru TRINITAS TV, părintele Andrei Diaconescu, consilier eparhial în cadrul Sectorului social al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului.
„Oamenii s-au mobilizat în număr mare. În afară de nevoile judeţului Argeş, ajutăm şi colegii din ţară. În mod special, distribuim sânge la Centrul de Transfuzie Bucureşti, putând ajuta în felul acesta chiar pacienţi din Argeş internaţi la clinicile din Capitală”, a declarat dr. Monica Chiran, director al Centrului de Transfuzii Sanguine Piteşti.
Campania naţională „Donează sânge, salvează o viaţă!” are ca scop informarea şi conştientizarea cu privire la nevoia reală de sânge pentru transfuzii din spitalele româneşti, creşterea donatorilor de sânge din ţară şi îmbunătăţirea stocurilor sanguine naţionale.