În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Campania „Sănătate pentru sate” la Talea
Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au desfăşurat marţi, 30 octombrie, în comuna Talea, din judeţul Prahova, prima etapă a ediţiei cu numărul 56 a Campaniei „Sănătate pentru sate”. Aceasta a constat în efectuarea de analize de sânge categoriilor sociale defavorizate, în special persoanelor neasigurate sau nedeplasabile din localitate. S-au recoltat analize medicale pentru aproximativ 100 de pacienţi.
Iniţiativa voluntarilor a fost susținută de preoţii comunității şi oficialităţile localității şi de suportul echipei medicale a Clinicii Polimed, dar şi a Companiei Medist. Mâine, voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului vor reveni în localitatea Talea cu rezultatele analizelor, însoţiţi fiind de o echipă formată din personal non-medical şi medici, care vor acorda consultaţii medicale gratuite celor investigaţi, precum şi altor persoane aflate în nevoi. Vor fi prezenţi medici cu următoarele specializări: cardiologie, medicină internă, medicină de familie, diabetologie, gastroenterologie, psihiatrie, psihologie, recuperare medicală, ortopedie. De asemenea, toţi beneficiarii vor fi investigaţi la ecograf şi EKG. „Am reuşit să aducem multă bucurie localnicilor din Talea. Au fost peste 100 de beneficiari cărora le-au fost recoltate analize medicale. Majoritatea au fost persoane vârstnice, persoane nedeplasabile, cărora le-am recoltat analizele acasă. Printre ei, mulţi nu au beneficiat niciodată de analize medicale, iar unii le-au făcut acum 5-6 ani. Aceşti oameni acced greu la o clinică medicală pentru a-şi efectua analize de sânge. Noi am mers cam 8 km prin serpentine, drumul fiind unul anevoios, de aceea poate că mulţi oameni asiguraţi medical renunţă. Sâmbătă vom reveni în această localitate cu o echipă medicală multidisciplinară”, ne-a declarat Dănuţ Prună, coordonatorul voluntarilor Paraclisului Catedralei Naţionale.
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului au organizat şi o echipă mobilă care a mers acasă la persoanele nedeplasabile. „Localnicilor din Talea le-am făcut mai multe analize pe aproape toate funcţiile organismului: de ficat, de tiroidă, PSA, hemoglobină, hemoleucogramă, calciu, colesterol ş.a., analize pe care majoritatea nu au reuşit să le facă de ani întregi sau poate chiar niciodată. Ne bucurăm că facem parte din acest proiect, că suntem voluntari şi că facem un bine oamenilor prin efectuarea acestor analize, multe dintre persoane neavând posibilitatea să ajungă într-un spital sau într-un centru de recoltare a sângelui”, a precizat Elena Milea, asistent medical la Centrul Medical Polimed din Bucureşti.