Cea de-a XIII-a ediție a Consfătuirii Catehetice a Arhiepiscopiei Iașilor a avut loc în perioada 2-3 noiembrie 2026. Evenimentul s-a desfășurat la Casa de oaspeți „Sfântul Nicolae” din Iași și a propus participanților un atelier cu tema „Comunicare eclesială în era digitală”, susținut de pr. lect. univ. dr. Gheorghe Anghel, de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.
Campania „Vreau să aflu“
Mâine, 7 octombrie 2010, în sala festivă a Mitropoliei Banatului va avea loc un eveniment organizat de Fundaţia Creştină "Părintele Arsenie Boca" în colaborare cu ASCOR şi Mitropolia Banatului. Campania "Vreau să aflu" are ca scop punerea în temă a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 19 ani în legătură cu riscurile comportamentului libertin promovat prin mass-media. Modulele propuse pentru desfăşurarea seminarului vor fi legate de cinci aspecte: iluzie şi realitate, sexualitate, dragoste, concepţie şi contracepţie, precum şi soluţii pentru rezolvarea problemelor întâmpinate de tineri. Fiecare modul are ca scop implicarea elevilor în acţiuni de promovare a unei conduite responsabile faţă de propriul corp şi faţă de ceilalţi şi se adresează în special profesorilor de religie, dar şi medicilor şi studenţilor care doresc să se implice. (George Giurgiu)



.jpg)
