În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Campanie de prevenire a traficului de persoane
Fundaţia „Filantropia“ Timişoara, prin Centrul de Integrare Socială Economică şi Familială a Persoanelor Traficate (CISEF), a demarat un program de implicare a voluntarilor în prevenirea traficului de persoane. Prima acţiune a avut loc joi, 4 aprilie, în sala festivă a Arhiepiscopiei Timişoarei.
Programul presupune acţiuni de prevenire printr-o serie de campanii de informare adresate elevilor şi studenţilor. Prin aceste campanii se doreşte informarea populaţiei despre fenomenul traficului de persoane, dar şi creşterea numărului de voluntari care doresc să lupte împotriva acestui fenomen. La eveniment au participat 25 de persoane, elevi de liceu şi studenţi de la Facultatea de Sociologie şi Psihologie, Secţia asistenţă socială din cadrul Universităţii de Vest. Coordonatorul voluntarilor, asistentul social Alina Lozici, a prezentat serviciile Fundaţiei „Filantropia“ Timişoara, de asemenea a descris activitatea în cadrul Centrului de zi pentru integrarea socială, economică şi familială a persoanelor traficate, modalitatea de preluare a victimelor, cât şi descrierea serviciilor oferite beneficiarilor. Voluntarii Fundaţiei „Filantropia“ Timişoara: Andreea Lefter, Oana Onufrei şi Andrei Lozici, au vorbit despre fenomenul traficului de persoane, despre etapele prin care trece victima de la racolare şi până la evadare, au întocmit profilul psihologic al traficantului şi au expus cauzele şi riscurile persoanelor care ajung să devină victime ale traficului. Participanţii au primit flyere şi afişe, au vizionat filme cu mărturii ale victimelor şi secvenţe din filme cu aceeaşi temă. La acest eveniment a participat şi Ana-Maria Cordun, reprezentant al Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane, care a susţinut activitatea voluntarilor şi a prezentat situaţii cu statisticile anuale ale victimelor identificate. Activitatea în cadrul programului „Implicarea voluntarilor în prevenirea traficului de persoane“ va continua şi în lunile următoare prin realizarea de campanii de prevenire în şcolile din mediile rurale, unde este mai multă nevoie de informare, după cum arată statisticile. Necesitatea de funcţionare a acestui program este importantă deoarece reţelele de trafic sunt tot mai organizate, iar numărul victimelor este mare.