Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Campanie de prevenire şi diagnosticare precoce a cancerului de col uterin
27 de femei din localităţile Moara Vlăsiei, Glina, Pantelimon şi Bragadiru, precum şi angajate în cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, au beneficiat luna aceasta de Campania „Prevenire şi Diagnosticare Precoce a Cancerului de Col Uterin”, iniţiată de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului. „Rezultatele analizelor efectuate pacientelor examinate în cadrul campaniei sunt îngrijorătoare”, ne transmite Dănuţ Prună, coordonatorul voluntarilor. „Jumătate dintre pacientele supuse testului Babeș-Papanicolau prezintă diverse afecțiuni care necesită colonoscopie şi/sau tratament ginecologic de specialitate, precum şi monitorizare de la 1 la 3 ani. De altfel, statistica sumbră arată utilitatea campaniei derulate de medicii Institutului Oncologic «Profesor Doctor Alexandru Trestioreanu» din Bucureşti și voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului”, a mai spus Dănuţ Prună. La recoltarea probelor au participat medici şi asistente din cadrul Institutului Oncologic Bucureşti. „Dorim să promovăm mai departe acţiunea noastră şi să ajungem în cât mai multe sate din judeţul Ilfov. Testul Babeş-Papanicolau este foarte important, mai ales că rezultatele de până acum indică faptul că sunt leziuni precursoare de cancer care pot fi tratate, nu este indicat să se ajungă la leziuni grave, care pot fi cu greu tratate, costă foarte mult, iar suferinţa este, de asemenea, foarte mare”, a precizat dr. Virgiliu Prunoiu, coordonatorul Programului „Screening”, din cadrul Institutului Oncologic Bucureşti. Toate acțiunile social-filantropice ale Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului sunt derulate de către voluntari sub coordonarea atentă a arhim. Ciprian Grădinaru.