Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Canonul Sfântului Andrei Criteanul, la paraclisul Catedralei Arhiepiscopale din Suceava
În prima zi a Postului Sfintelor Paști, luni, 3 martie, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a săvârșit slujba Pavecerniței Mari unită cu Canonul Sfântului Andrei Criteanul la paraclisul Catedralei Arhiepiscopale din Suceava - Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”.
Înconjurat de un sobor de preoți, Înaltpreasfinția Sa a citit prima parte a Canonului Mare alcătuit de Sfântul Andrei Criteanul, imn care are scopul de a aduce în prim-plan conștientizarea păcatului, necesitatea chemării neîncetate a numelui Mântuitorului Iisus Hristos și importanța smereniei și a pocăinței. Răspunsurile liturgice care au împodobit această slujbă deosebită au fost date de Grupul psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale.
Arhim. Marcu Petcu, secretar al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia le-a explicat însemnătatea operei celui considerat imnograf al pocăinței credincioșilor prezenți în paraclisul care adăpostește în această perioadă cinstitele moaște ale Sfântului Mucenic Ioan cel Nou, grabnic ajutător, mângâietor și mare făcător de minuni. Între altele, Preacuvioșia Sa a prezentat câteva repere biografice ale autorului acestei compoziții liturgice, Sfântul Andrei, și a tâlcuit înțelesul duhovnicesc al troparelor Canonului de pocăință. În cadrul cuvântului, părintele arhimandrit a împărtășit și un moment emoționant trăit prin harul lui Dumnezeu în insula Lesbos, loc în care este înmormântat Sfântul Ierarh Andrei, Arhiepiscopul Cretei.
Marți, 4 martie, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a săvârșit slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia a citit a doua parte din Canonul Sfântului Andrei Criteanul, conform rânduielii liturgice a primei săptămâni din post, la paraclisul Catedralei Arhiepiscopale din Suceava - Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”.



.jpg)
