Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Cântecul care te cheamă la rugăciune
În Parohia Măldăreşti din Arhiepiscopia Râmnicului s-a desfăşurat duminică, 9 septembrie, a IX-a ediţie a concursului de toacă "Cântecul care te cheamă la rugăciune". "Concursul naţional care s-a desfăşurat în Biserica "Naşterea Maicii Domnului" a fost precedat de două momente importante: Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie şi o procesiune cu moaştele a zece sfinţi, la care au participat tinerii concurenţi, îmbrăcaţi în portul popular tradiţional zonei de care aparţin, alături de părinţii şi preoţii lor, precum şi credincioşi din parohie şi din împrejurimi. Au participat atât copii, cât şi adulţi, deoarece evenimentul a cuprins două secţiuni: prima a fost dedicată copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 şi 15 ani, iar cea de-a doua secţiune, specială, a fost dedicată adulţilor. Anul acesta, din cei 88 de concurenţi anunţaţi, s-au prezentat 52 de copii, la fel ca la prima ediţie locală a concursului nostru. Fiecare concurent a primit din partea Parohiei Măldăreşti dulciuri, o diplomă de participare, cărţi religioase şi iconiţe. În plus, copiii care s-au clasat pe primele patru locuri au primit câte o medalie, o diplomă, o toacă în miniatură şi câte un plic cu bani, din partea Fundaţiei "Inimă pentru inimă", a părintelui Petre Veţeleanu, de la Parohia Trăistari, Ocnele Mari", a precizat preotul Ion Popescu, iniţiatorul concursului de toacă de la Măldăreşti. După agapa frăţească, copiii au vizitat Cula Greceanu, Complexul Muzeal Măldăreşti şi au mers în pelerinaj la Mănăstirea Horezu, care se află în apropiere. Concursul "Cântecul care te cheamă la rugăciune" a debutat în anul 2004 cu faza locală, în 2007 a devenit concurs interjudeţean, iar din 2011 este concurs naţional. (I. Buşagă)