În Duminica a 30‑a după Rusalii (Dregătorul bogat - Păzirea poruncilor), 24 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului
Cantina „Bunul samaritean“ în Coslada
Parohia ortodoxă "Sfântul Nectarie Taumaturgul" din Coslada, Spania, va înfiinţa o cantină parohială ce va asigura săptămânal hrană persoanelor care trec prin dificultăţi financiare. În aceeaşi comunitate a fost înfiinţată şi o organizaţie de tineret, "Anastasis", ce sprijină valorile autentice ortodoxe şi tradiţionale româneşti.
Situaţia economică dificilă din Europa, ce a dus la pierderea a numeroase locuri de muncă, i-a determinat pe credincioşii din Parohia "Sfântul Nectarie Taumaturgul" din Coslada, Spania, să vină în ajutorul persoanelor nevoiaşe. Sub oblăduirea părintelui paroh George Cimpoca, va funcţiona în cadrul acestei parohii o cantină parohială menită să asigure periodic alimente membrilor comunităţii care se confruntă cu greutăţi şi să îi ajute să depăşească momentele dificile prin care trec. "Ţinând cont de noile realităţi comunitare, generate de pierderea masivă a locurilor de muncă de către o parte considerabilă a românilor din această zonă, având în vedere şi faptul că multe familii de români au în întreţinere mai mulţi copii şi se confruntă cu greutăţi privind îngrijirea lor, în Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, s-a luat hotărârea înfiinţării cantinei parohiale "Bunul samaritean". În primă fază va funcţiona ca o bancă de alimente ce va asigura, săptămânal, prin contribuţia credincioşilor, hrană rece dintr-o inimă caldă pentru persoanele care vor fi beneficiarii acestui mod de întrajutorare parohial", a declarat părintele paroh George Cimpoca. Tinereţe, apostolat, responsabilitate prin Organizaţia "Anastasis" În această parohie s-a decis şi înfiinţarea Organizaţiei de tineret "Anastasis", menită să promoveze valorile autentice ortodoxe şi tradiţiile româneşti. Ea va organiza şi va promova în acelaşi timp, prin conferinţe, întâlniri, dezbateri, pelerinaje sau activităţi cultural-artistice, valorile româneşti în diasporă. "În Duminica Lăsatului sec de carne, pe 6 februarie, a luat fiinţă Organizaţia de tineret "Anastasis" a parohiei care, sub deviza "Tinereţe, apostolat, responsabilitate, viaţă", va avea ca scop promovarea locului şi misiunii pe care le are Biserica în societatea de astăzi. Aceasta se va face prin diverse activităţi ce au ca obiectiv sensibilizarea tinerilor faţă de valorile autentice ale credinţei ortodoxe şi tradiţiilor româneşti, organizarea de activităţi cultural-artistice, de excursii şi pelerinaje, conferinţe, susţinerea tuturor activităţilor misionare parohiale", a adăugat părintele paroh George Cimpoca.