„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Capela Bazei 71 Aeriană din Câmpia Turzii, resfințită de trei ierarhi
Capela militară cu hramurile „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul - ocrotitorul spiritual al aviatorilor” şi „Sfântul Mucenic Ioan Rusul”, de la Baza 71 Aeriană din Câmpia Turzii, a fost resfinţită joi, 16 iunie, de un sobor de trei ierarhi.
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, și cu Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, au resfințit capela militară a Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” din Câmpia Turzii, acum când se împlinesc 40 de ani de la înfiinţarea unității militare de aviație.
În prezența oficialităților militare și civile, cei trei ierarhi au săvârșit slujba de resfințire a capelei militare, cu hramurile „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul - ocrotitorul spiritual al aviatorilor” şi „Sfântul Mucenic Ioan Rusul”, al doilea hram fiind primit chiar în ziua resfințirii. În ultimii patru ani, capela a trecut printr-un amplu proces de renovare și înfrumusețare.
La un Altar special amenajat în curtea bazei militare de aviație, cei trei ierarhi au săvârşit Sfânta Liturghie. După citirea pasajului evanghelic, Preasfințitul Părinte Ignatie a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a vorbit despre înălțarea sufletului către Dumnezeu, după îndemnul din Liturghie: „Sus să avem inimile!”, și după modelul Sfântului Proroc Ilie, ocrotitorul spiritual al aviatorilor, care a dobândit această virtute prin liniște lăuntrică.
La finalul Liturghiei, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a transmis mesajul de binecuvântare al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei le-a adresat celor prezenți un scurt gând duhovnicesc și i-a felicitat pe cei implicați în procesul de renovare a capelei. Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă i-a acordat preotului militar Sorin Medrea Ordinul „Mihai Vodă” pentru clerici. Comandantul Bazei 71 Aeriană, general de flotilă aeriană Leonard- Gabriel Baraboi, a primit „Crucea Transilvană” pentru mireni, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului. Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni” a fost oferit colonelului Valentin Eugen Petrescu, comandantul Regimentului 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureșianu”; colonelului Florin Pângăleanu, comandantul Grupului 3 cercetare și supraveghere prin radiolocație și avertizare timpurie; comandorului Cristian Manolachi, șef oficiu resurse umane - Statul Major al Forțelor Aeriene; și comandorului Adrian Cârjău, șef al Statului Major - Baza 71 Aeriană. Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” a fost oferit juristului-șef al Bazei 71 Aeriană, căpitan comandor Alin Vasile Cioba, și juristului Iulia-Maria Nereș, iar Ordinul „Mihai Vodă” economistului Leonte Ferenț. De asemenea, alți ostenitori și binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire.
Preotul militar Sorin Medrea a mulțumit celor trei ierarhi, conducerii bazei aeriene și tuturor celor implicați în renovarea capelei. Din partea șefului Statului Major al Forțelor Aeriene, comandantul Bazei 71 Aeriană, general de flotilă aeriană Leonard-Gabriel Baraboi, a oferit celor trei ierarhi „Emblema de Onoare a Forțelor Aeriene”. Totodată, le-a oferit și Placheta de Onoare cu însemnele Capelei Bazei 71 Aeriană din Câmpia Turzii.
Lucrările la capelă au fost realizate prin implicarea preotului militar Sorin Medrea (care slujește la capela militară din anul 2001) şi prin contribuţia credincioşilor din unitatea militară.