În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Cartuşe de vânătoare şi război, descoperite la Huşi
▲ Poliţiştii vasluieni au confiscat 2.900 de cartuşe de vânătoare şi 29 de cartuşe de război, aduse în România de un cetăţean italian ▲ O tânără de 23 de ani încerca să mute cartuşele într-o altă locaţie din municipiul Huşi ▲
Două femei din municipiul Huşi au fost reţinute de poliţiştii vasluieni, după ce asupra uneia dintre ele au fost găsite 2.900 de cartuşe de vânătoare şi 29 de cartuşe de război, aduse de un cetăţean italian, dat în urmărire de poliţişti. Potrivit informaţiilor prezentate de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui, Mihaela D., în vârstă de 23 de ani, a fost prinsă în flagrant în timp ce încerca să urce într-o autoutilitară taxi cu un geamantan şi şase cutii pline cu cartuşe, precum şi o bandulieră pentru cartuşe şi două momeli sub forma unor păsări. Din primele declaraţii date organelor de cercetare penală, cartuşele urmau să fie mutate din apartamentul tinerei într-o altă locaţie, fără a preciza, deocamdată, unde urmau să ajungă. Procurorii şi poliţiştii au aflat că respectiva muniţie provine de la un cetăţean italian, a cărui identitate nu a fost încă aflată de anchetatori. „Iniţial, cartuşele au fost depozitate într-un apartament închiriat de un cetăţean italian în municipiul Huşi, fiind apoi mutate, la solicitarea Lilianei M., în vârstă de 42 de ani, în apartamentul Mihaelei D.. După două săptămâni, mai precis pe 20 februarie, tânăra de 23 de ani a încercat să mute în altă locaţie muniţia, fiind prinsă în flagrant de lucrătorii Biroului de Investigaţii Criminale Huşi“, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Ştraub. Poliţiştii au dispus reţinerea celor două femei pentru 24 de ore, urmând ca acestea să fie prezentate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huşi, cu propunerea de arestare preventivă. Cele două inculpate sunt cercetate în prezent sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor. Dacă vor fi găsite vinovate, cele două femei riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 3 la 10 ani. Poliţiştii încearcă, totodată, să dea de urma italianului care a adus muniţia în România şi să ia măsuri conform legii.