Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Catedrala „Sfânta Treime“ a fost resfinţită
După mai bine de 25 de ani de muncă asiduă, gorjenii din oraşul Motru au o nouă catedrală. Sfântul lăcaş cu hramurile "Sfânta Treime" şi "Sfânta Cuvioasă Parascheva" a fost resfinţit duminică, 4 septembrie, de Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.
Peste două mii de credincioşi au participat duminică la slujba de resfinţire a Catedralei "Sfânta Treime" şi "Sfânta Cuvioasă Parascheva" din oraşul Motru, Protoieria Târgu Jiu-Nord, judeţul Gorj. Momentul a fost unul cu totul aparte, având în vedere că lucrările de pictură şi ultimele finisaje interioare şi exterioare au fost definitivate. Depărtarea de grija cea lumească Sfânta Liturghie a fost oficiată de IPS Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, împreună cu un numeros sobor de preoţi şi diaconi. În cuvântul de învăţătură, rostit la finalul slujbei, chiriarhul locului a arătat că Biserica este spaţiul în care omul poate dobândi în chip desăvârşit comuniunea cu Dumnezeu şi Împărăţia cerurilor. "Biserica este una, pentru că una este casa lui Dumnezeu. De aceea, într-o rugăciune către Maica Domnului spunem: "În Biserica slavei tale stând, în cer ni se pare a sta, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti uşă cerească, deschide-ne nouă uşa milei tale". Aici, în Biserică, se împlinesc cuvintele Domnului: "Iată Eu voi fi cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului". Iată cât de importantă este pentru viaţa noastră Sfânta Biserică. Aici ascultăm Sfânta Liturghie şi ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci", a arătat Înalt Preasfinţia Sa. În continuare, pornind de la învăţătura pericopei evanghelice duminicale, IPS Părinte Mitropolit Irineu a vorbit credincioşilor despre posibilitatea evaluării corecte a bunurilor pământeşti din perspectiva vieţii veşnice. "Mântuitorul Hristos îi cere tânărului din Evanghelia din această duminică să îndepărteze de la inima sa toată grija cea lumească pentru a câştiga Împărăţia cerurilor. Îl îndeamnă să renunţe la toate bogăţiile sale şi să-L urmeze. Aceasta nu se putea realiza decât printr-o despovărare. Înţelegem de aici că Mântuitorul nu ne cere să renunţăm la cele necesare existenţei noastre, ci doreşte să aşezăm deasupra lor mântuirea şi făgăduinţa bunătăţilor celor veşnice. Este adevărat că bogăţia ne dă un confort, o satisfacţie şi chiar o aparentă fericire care, dacă nu învăţăm să o stăpânim, se transformă în durere şi amar. De aceea, la Sfânta Liturghie suntem îndemnaţi să lepădăm din existenţa noastră toată grija cea lumească pentru a-L putea primi "pe Cel înconjurat în chip nevăzut de cetele cele îngereşti", pe Împăratul sufletelor noastre", a evidenţiat Mitropolitul Olteniei. Gramate de mulţumire şi distincţii Pentru osteneala depusă la ridicarea şi înfrumuseţarea sfântului lăcaş, părintele iconom stavrofor Dumitru Ciobotea, parohul bisericii, a primit o gramată de mulţumire pecetluită cu semnătura IPS Părinte Irineu. De asemenea, părintele Dan Zglobiu a fost hirotesit întru iconom stavrofor. Au mai primit gramate de mulţumire reprezentanţii autorităţilor locale care s-au implicat în finalizarea lucrărilor. Catedrala cu hramurile "Sfânta Treime" şi "Sfânta Cuvioasă Parascheva" a fost temeluită în anul 1996 de Înalt Preasfinţitul Nestor Vornicescu, pe atunci Mitropolit al Olteniei. Lucrările de construcţie au fost finalizate în anul 2003. La data de 4 aprilie 2004, sfântul lăcaş a fost sfinţit şi dat în folosinţa cultului de IPS Teofan. Pictura, executată în tehnica fresco, a fost finalizată anul trecut de o echipă de artişti plastici, conduşi de părintele Adrian Tuluc.