Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Cateheză pentru copiii Şcolii Zmeu
Elevii de la Şcoala Gimnazială Zmeu din comuna Lungani, judeţul Iaşi, au participat pe 1 aprilie 2013 la cateheza „Şi noi suntem creştini“. Tema a fost susţinută în biserica parohiei Zmeu, Protopopiatul Paşcani, de părintele paroh Sergiu Tudose. După cum ne-a relatat prof. de religie Ilie Iurciuc, elevii au ascultat cu atenţie explicaţiile oferite de preotul Sergiu Tudose, discuţiile fiind axate pe modalităţile prin care trebuie parcurs Postul Sfintelor Paşti. „După ce au ajuns din nou în şcoală, elevii şi-au manifestat prin culoare modul în care văd sărbătoarea Învierii. Prin această activitate s-a urmărit consolidarea relaţiei Biserică - Şcoală, dar şi apropierea copiilor de lăcaşurile de închinăciune. Considerăm că această activitate este de folos pentru formarea duhovnicească a elevilor. Mulţumim părintelui paroh Sergiu Tudose pentru sprijinul şi deschiderea pe care a arătat-o faţă de noi, precum şi cadrelor didactice care au colaborat în concretizarea acestei activităţi“, a spus prof. de religie Ilie Iurciuc.



.jpg)
