În bisericile din Patriarhia Română, luni, în a cincea săptămână a Sfântului și Marelui Post, 23 martie, a fost săvârșită Denia Canonului Mare. Momentul marchează începutul seriei de Utrenii cu rânduială liturgică aparte, specifice perioadei urcușului duhovnicesc spre slăvitul praznic al Învierii Domnului. La Catedrala Patriarhală din București, slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
CCF Iaşi organizează cursuri de limbă, civilizaţie şi cultură franceză
Începând cu 12 septembrie, Centrul Cultural Francez (CCF) din Iaşi va organiza o nouă sesiune de cursuri intensive, iar pentru perioada septembrie-decembrie este programată o sesiune de cursuri extensive. Potrivit reprezentanţilor CCF, aceste cursuri asigură cunoştinţe generale şi specifice de limbă, cultură şi civilizaţie franceză şi se adresează tuturor celor care doresc să-şi însuşească o limbă de circulaţie internaţională. Cursanţii au posibilitatea de a obţine atestate şi diplome (DELF-DALF), care certifică utilizarea limbii franceze, în funcţie de nivel. De asemenea, persoanele care doresc să studieze în Franţa sau să emigreze în Canada pot susţine la CCF Iaşi testele internaţionale TEF, e-TEF, TEFaQ şi e-TEFaQ.



.jpg)
