Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Centrul de tineret Moniom, la ceas aniversar
Centrul de tineret „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” - Moniom, județul Caraș-Severin, a împlinit 5 ani de la înființare la începutul lunii martie 2019. Copii, tineri și părinți din municipiul Reșița și din întreaga Episcopie a Caransebeșului beneficiază de misiunea și lucrarea neîntreruptă a ostenitorilor acestui centru care, deși a avut un început modest, s-a dezvoltat exemplar, devenind model pentru alte instituții asemănătoare.
Centrul de tineret de la Moniom a fost sfințit și inaugurat la 1 martie 2014. Primele activități cu copiii satului au fost derulate în cancelaria fostei școli a satului, închisă din lipsa elevilor, în condiții rudimentare, dar compensate prin dragostea îndrumătorilor. Vara anului 2014 a adus la Moniom și primul proiect important dedicat tinerilor, şcoala de vară „Credința altfel” dedicată adolescenților din tot județul și găzduită de micuța comunitate de la marginea Reșiței. Următorul proiect important a fost programul „Alege școala” derulat de Patriarhia Română în parteneriat cu World Vision România, care a debutat și la Moniom, începând cu anul 2015, și care a adus, pe lângă activități noi, și copii, și un plus la capitolul echipamente și dotări.
Un alt moment important l-a reprezentat ziua de 1 iunie 2015, atunci când Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a binecuvântat sala de festivități „Sabin Păuța” a centrului. A urmat, în vara anului 2016, înființarea, la 18 iulie, a Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, organizația reprezentativă a tinerilor ortodocși din Eparhia Caransebeșului, care își are, de atunci, sediul la Centrul de tineret Moniom. În paralel, pe parcursul anilor 2016-2017 au continuat investițiile în modernizarea și renovarea fostei școli a satului, cu fonduri obținute exclusiv din donații și sponsorizări ale oamenilor de bine care au înțeles misiunea și scopul centrului în viața comunității. Investițiile au culminat în primăvara anului 2018 cu renovarea totală a fostei școli din Moniom și echiparea centrului cu dotări și echipamente interioare moderne, pe măsura activităților derulate aici.
Eforturile membrilor Asociației Centrului de Tineret Moniom - ONG-ul prin care au fost derulate aceste investiții - au fost răsplătite la data de 28 mai 2018 prin slujba de sfințire a lucrărilor exterioare și interioare oficiată de către Preasfințitul Părinte Episcop Lucian.
A urmat, în vara aceluiași an, organizarea unei tabere sociale pentru copiii de la centrele de plasament ale municipiului Reșița, urmată de înființarea Clubului Credo Impact, în parteneriat cu Fundația „Noi Orizonturi”.
În doar 5 ani, investițiile în bani au depășit valoarea de 70.000 de euro, bani obținuți strict din donații și sponsorizări de către inimoșii membri ai centrului.
În paralel cu toate aceste investiții, centrul de la Moniom a găzduit, practic, toate tipurile de activități și proiecte dedicate copiilor, tinerilor, dar și părinților din Episcopia Caransebeșului: de la meditații, ateliere artistice, pictură, dans de societate, la seminarii și conferințe dedicate tinerilor sau cadrelor didactice, de la cateheze și ateliere de educație nonformală la cursuri de formare și perfecționare pentru tineri și profesori, de la stagii de voluntariat până la organizarea unor campanii umanitare de anvergură pentru copii de pe întreg cuprinsul județului Caraș-Severin.
În prezent, echipa de ostenitori a centrului este condusă de părintele Mihai Ciucur, coordonator al Departamentului de tineret al Episcopiei Caransebeșului și preot paroh la comunitatea din Moniom, alături de prezbitera Georgiana Ciucur și de o întreagă echipă de voluntari, în special studenți și elevi, precum și părinți ai copiilor.