După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Cerc de istorie dedicat Sfântului Paisie de la Neamţ
La Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi a avut loc luni, 28 noiembrie, a patra sedinţă a Cercului de istorie bisericească "Arhiereu Narcis Creţulescu". Întâlnirea a avut titlul "217 ani de la mutarea la cele veşnice a Sfântului Cuvios Paisie de la Neamţ (15 noiembrie 1794-15 noiembrie 2011)". În cadrul sesiunii, Filaret-Mihai Ruscan, student în anul III - Pastorală, a susţinut referatul ştiinţific "Contribuţia adusă de Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ spiritualităţii ortodoxe", iar Marian Gaman, student în anul III -Pastorală, a pregătit tema cu titlul "Personalitatea Sfântului Cuvios Paisie de la Neamţ reflectată în autobiografia sa".



.jpg)
