Peste 200 de tineri proveniți din diferite comunități ortodoxe din Austria au participat sâmbătă, 10 octombrie 2026, la cea de‑a 13‑a Întâlnire Panortodoxă a Tineretului, desfășurată la Viena sub genericul „Sfintele Taine - calea noastră spre sfințire”. Evenimentul a constituit un prilej de rugăciune, aprofundare a credinței și comuniune frățească, reunind tineri de diferite naționalități, dar uniți prin apartenența la aceeași Biserică Ortodoxă.
Cerc pastoral în parohia Costişa II
În Biserica "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul" din parohia Costişa II, Protopopiatul Roznov, a avut loc marţi, 31 iulie, un cerc misionar. După cum ne-a relatat părintele paroh Constantin Cornel Iftimia, Taina Sfântului Maslu a fost oficiată de un sobor de preoţi din cercul misionar Costişa şi Podoleni. La finalul slujbei, preoţii slujitori, alături de cei peste 200 de credincioşi, s-au rugat pentru revărsarea ploii. Referatul cu tema "Îngrijirea bolnavilor, mijloc de pastoraţie individuală a preotului" a fost susţinut de pr. Gheorghe Dumitrache de la parohia Luncaşi - Podoleni. "Părintele Gheorghe Dumitrache a evidenţiat că prin grija acordată bolnavilor, preotul aduce lumina lui Hristos în sufletele părăsite de semeni şi uitate de multe ori de apropiaţi", a spus pr. paroh Constantin Cornel Iftimia, care a adăugat că parohul de la Luncaşi i-a îndemnat pe credincioşi să se roage mai mult, întrucât ne aflăm în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului. (C. Ciofu)



.jpg)
