În perioada 30 iunie - 8 iulie 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, a debutat seria taberelor de vară din Eparhia Buzăului şi Vrancei. Acestea sunt organizate de Sectorul învățământ și activități cu tineretul al eparhiei, în parteneriat cu Asociația „Prietenii Sfinților Trei Ierarhi” - Iași.
Cerc pastoral în Protoieria Câmpina
Preoții din Cercul pastoral nr. 1 Câmpina, Protoieria Câmpina, s-au întrunit joi, 11 octombrie 2018, în biserica Parohiei „Sfântul Nicolae” - Câmpina.
Lucrările cercului pastoral din trimestruI 4 au fost conduse de pr. Grigore Melnic, protoiereu al Protopopiatului Câmpina, și de pr. Gheorghe Mantu, șeful Cercului pastoral nr. 1. După oficierea Sfintei Liturghii în cadrul căreia predica a fost rostită de pr. Petru Moga, preot pensionar și îmbisericit pe seama Parohiei „Sfântul Nicolae” - Câmpina, au urmat lucrările cercului pastoral.
Referatul cu tema „Patriotism, naționalism, Ortodoxie românească” a fost susținut de pr. Meșteroaie Grigore. Părintele a prezentat aspecte care au ilustrat unitatea neamului românesc șijertfa slujitorilor Bisericii în vremurile de grea încercare pentru menținerea valorilor creștine, dar și contribuția Bisericii strămoșești la înfăptuirea Marii Uniri. După terminarea lucrărilor, preoții au fost invitați la agapa frățească organizată de parohie. (Pr. Mugurel Moraru)



.jpg)
