În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Cercul pedagogic, o modalitate eficientă de formare a dascălilor
Dezvoltarea resursei umane din orice domeniu, pe tot parcursul vieţii, este un deziderat care se subscrie principiilor calităţii şi ale respectului faţă de propria persoană. Cercul pedagogic reprezintă o modalitate eficientă de formare în învăţământul preuniversitar pentru că are în componenţă schimbul de practici, actualizarea procedurilor de lucru la nivelul specialităţilor şi informarea grupului.
Actualizarea procedurilor de lucru la nivelul specialităţilor didactice reprezintă un obiectiv agreat la nivel naţional, dar şi un imbold pentru realizarea unor analize utile ale activităţilor desfăşurate de către fiecare profesor. Acestea permit personalizarea, evidenţierea elementelor creative ale autorului. Sunt lansate comunicări importante, anunţuri şi invitaţii care merită să fie luate în consideraţie şi care ajută pe colegi în dezvoltarea profesională şi personală. Informările au rolul de a fixa ţinte pentru activităţile profesorilor; acestora li se oferă posibilitatea de a-şi lărgi viziunea de ansamblu asupra modalităţilor moderne de eficientizare a procesului educativ de la nivelul specialităţii sau de la nivel inter şi transdisciplinar. Schimbul de bune practici se poate realiza prin nenumărate variante formative, cum ar fi activităţi demonstrative legate strict de specialitate sau cu caracter extracurricular, intercultural, mixt; secvenţe cultural-artistice; prezentări diverse (multimedia, Power Point, clasice ş.a.), diseminări ale proiectelor care aparţin programelor naţionale şi cataloagelor europene (Comenius, Grundtvig etc.), prezentarea de materiale didactice ilustrative. Activităţi practice la cercuri pedagogice Cercul Pedagogic nr. 3 din judeţul Iaşi este compus din profesori de religie ai şcolilor generale 1-20, ai comunelor din jurul municipiului şi din partea de nord-est a judeţului, dar şi ai şcolilor învăţământului special. La întrunirea din primul semestru al acestui an şcolar au participat 35 de colegi, activităţile fiind găzduite cu profesionalism de Şcoala "Alexandru Vlahuţă" din Iaşi. Întrunirea a fost utilă pentru întreaga asistenţă, întrucât au fost îndeplinite toate obiectivele propuse, acoperind toate componentele formative ale acestei variante a dezvoltării profesionale. Doamna profesoară Mariana Balan a îndrumat pe elevii săi pentru ca aceştia să prezinte momente artistice bine integrate în calendarul liturgic. Deoarece activităţile au avut loc în data de 12 noiembrie, au fost valorificate cunoştinţele copiilor despre Sfinţii Îngeri, despre Sfântul Mare Mucenic Mina, despre familie, comuniunea dintre semeni şi relaţiile cu comunitatea. Doamna Mariana Balan a realizat şi o prezentare Power Point despre LEN 1/2011, cu axare pe articolele care privesc în mod direct specialitatea religie. Impărtăşirea experienţelor prilejuite de derularea proiectelor europene Profesoara Fulvia Horobeţ, membru în proiectul multilateral "Femina. Cetăţenie şi egalitate. Participarea femeii la societatea europeană după 1900", a prezentat diseminarea sesiunilor de lucru desfăşurate în Portimao - Portugalia. Proiectul, care aparţine Şcolii " Elena Cuza" Iaşi, este coordonat de prof. Doina Steva şi face parte din Programul Comenius. Participarea la astfel de proiecte constituie una dintre cele mai eficiente metode de dezvoltare profesională pentru resursa umană din instituţiile şcolare. Astfel, toţi actorii educaţionali (personalul didactic/nedidactic, elevii, comunitatea şcolară/locală) au şansa unei dezvoltări motivate, interactive, interculturale, valoroasă din punct de vedere intelectual, spiritual, relaţional, lingvistic. Schimbul de experienţă cu colegi din alte state ale lumii contribuie la lărgirea orizontului general şi motivează pentru exprimarea unicităţii în diversitate, pentru dezvoltarea carierei didactice. Realizând pe viu comparaţii între sistemele educaţionale din diverse culturi internaţionale, se pot îmbunătăţi strategii didactice, se nasc idei cu grad optim de aplicabilitate, se studiază cu plăcere şi cu apreciere faţă de demnitatea umană atât de frumoasă în diversitatea sa. În final, au fost lansate idei de acţiune care să corespundă conţinuturilor programelor şcolare, sugestii creative referitoare la aplicarea metodelor moderne de evaluare didactică, soluţii eficiente la cerinţe obligatorii, recomandări pentru proiectele de Crăciun, eficientizarea procedurilor specifice religiei etc. Propunerile profesoarei Liliana Iacomi au fost, ca întotdeauna, bine argumentate şi experimentate în proiectele pe care le derulează cu pasiune de mult timp. * Fulvia Horobeţ este profesor de religie la Şcoala "Elena Cuza" din Iaşi