În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Cete de colindători la Palatul Patriarhiei
Trei cete de colindători din diferite zone ale ţării au fost primite, la sfârşitul săptămânii trecute, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Palatul Patriarhiei.
Îmbrăcaţi în costume populare, cei aproximativ 40 de copii ai Corului "Theotokos" din Alba Iulia l-au colindat vineri, 14 decembrie, pe Patriarhul României, oferindu-i un buchet de colinde tradiţionale româneşti acompaniate de instrumente muzicale. Preafericirea Sa i-a binecuvântat pe copii şi le-a oferit daruri. "Vă felicităm, vă dorim ajutor de la Dumnezeu în toată activitatea voastră şi Îl rugăm pe Dumnezeu să binecuvânteze familiile voastre, pe profesorii şi învăţătorii de la şcoală şi pe părinţii duhovniceşti de la biserică, care v-au învăţat aceste colinde şi care vă încurajează să păstraţi tradiţiile româneşti pentru a transmite din generaţie în generaţie acest mesaj numit colindul sfânt şi bun. Este sfânt pentru că vorbeşte despre Dumnezeu cel Unul Sfânt şi este bun pentru că îndeamnă la bunătate, astfel încât la bunătatea milostivă a lui Dumnezeu să răspundem şi noi cu bunătatea inimii, cu o deosebită bucurie a sărbătorilor", a spus Preafericirea Sa. Tot vineri seară, Patriarhul Bisericii noastre a fost colindat de Grupul "Datina românească" din cadrul Asociaţiei "Tradiţia românească", dirijat de părintele Vladimir Alexa din Parohia Buzoieni, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor. Sâmbătă, 15 decembrie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a primit pe membrii Ansamblului vocal-instrumental "Gura izvorului" din Suceava, care au intonat colinde tradiţionale şi o urătură specifică zonei. Colindătorii erau majoritatea elevi de la Şcoala Gimnazială Vatra Moldoviţei, însoţiţi de directorul acestei instituţii de învăţământ, Traian Puşcă, şi de prof. Ilaria Puşcă. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a felicitat pentru colindele frumoase şi eforturile pe care le depun pentru păstrarea tradiţiilor româneşti: "Ne-am bucurat foarte mult că şi anul acesta am văzut bogăţia deosebită a cântărilor specifice sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou ale bucovinenilor. Cu adevărat, Bucovina este o grădină a frumuseţilor naturii, dar şi a culturii populare izvorâtă din credinţa creştină. Vă felicităm şi pentru că aţi venit de la o distanţă foarte mare într-o vreme în care în Bucovina şi Moldova este multă ninsoare, dar credinţa puternică şi dragostea faţă de tradiţiile populare româneşti creştine este, de asemenea, foarte vie. Această tradiţie a Bucovinei este un model pentru toată ţara".