Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Cinstire sfântă Cuvioasei de la Iaşi
De ieri, capitala Moldovei s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare, în aşteptarea sutelor de mii de pelerini care au luat drumul Iaşiului pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Racla cu sfintele moaşte a fost scoasă ieri-dimineaţă din Catedrala Mitropolitană şi aşezată la loc de cinstire într-un baldachin special amenajat în curtea aşezământului. La Iaşi vor fi aduse mâine spre închinare, din Cipru, moaştele Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul.
În fiecare an, în preajma zilei de 14 octombrie, când se sărbătoreşte hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, sfânta ocrotitoare a Moldovei, Iaşiul devine unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj ale lumii ortodoxe. La moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, dar şi la cele ale sfinţilor aduşi în pelerinaj special cu această ocazie, vin să se închine sute de mii de credincioşi din ţară şi străinătate.
Primii pelerini au sosit la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva încă de duminică dimineaţă. De atunci, cu fiecare oră, numărul acestora creşte, odată cu dorinţa arzătoare de a atinge mult folositoarele moaşte ale ocrotitoarei Moldovei. Până ieri după-amiază, pe un soare îmbietor dar rece, peste 10 mii de credincioşi se închinaseră deja cu evlavie la racla Cuvioasei, scoasă înainte de răsăritul soarelui în curtea Catedralei Mitropolitane.
Procesiunea de scoatere a moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva a început ieri-dimineață cu slujba Acatistului, săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, împreună cu un sobor de preoţi. După ce au fost purtate în jurul Catedralei Mitropolitane, sfintele odoare au fost aşezate spre închinare într-un baldachin special amenajat în curtea aşezământului.
Sărbătoarea bucuriei duhovniceşti va continua în zilele următoare cu săvârşirea Sfintelor Liturghii arhiereşti şi cu slujbele de priveghere.
Mâine-dimineaţă vor sosi la Iaşi moaştele Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul. Delegaţia din Cipru va fi primită la Catedrala Mitropolitană, iar moaştele Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul vor fi depuse spre închinare credincioşilor alături de racla cu sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva. Două conferinţe dedicate sfântului, susţinute de profesori din Cipru şi Grecia, sunt organizate miercuri şi joi la Muzeul Unirii din Iaşi: „Sfântul Neofit Zăvorâtul şi opera lui” - prof. Hristos Iconomu (Larnaca, Cipru), şi „Referințele Sfântului Neofit Zăvorâtul la monahismul ortodox~ - prof. Nikos Nikolaides (Tesalonic, Grecia). Totodată, va fi prezentată şi seria de opere complete, în 5 volume, „Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru”, apărută la Editura Doxologia.
Pelerinii, dar şi ieşenii sunt aşteptaţi miercuri-seara să participe la pelerinajul „Calea Sfinţilor”, o procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi moaştele Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul pe traseul Casa Nicodim - strada I. C. Brătianu - strada Cuza Vodă, strada Armeană - Biserica „Sfântul Sava cel Sfinţit” - strada Costache Negri - Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” - Catedrala Mitropolitană. Vineri, 14 octombrie, sărbătoarea religioasă va fi încununată de Sfânta Liturghie arhierească, săvârşită în aer liber, pe podiumul special amenajat pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt din faţa Catedralei Mitropolitane.
110 autocare cu pelerini din Voluntari, Ilfov
Ieri-dimineaţă au sosit la Iaşi 110 autocare cu pelerini din oraşul Voluntari, judeţul Ilfov. An de an, devenind o tradiţie, credinţa şi dragostea acestor oameni în Cuvioasa Parascheva şi în puterea Sfintei de a săvârşi minuni le îndreaptă paşii spre Iaşi în preajma hramului. „Cu fiecare an, prezenţa credincioşilor în cadrul pelerinajului de la Iaşi este tot mai numeroasă. Ca şi în alţi ani, suntem însoţiţi de Ambulanţa şi Poliţia locală a oraşului Voluntari, de către coordonatorii din cadrul Primăriei Voluntari, totul este foarte bine organizat şi pus la punct. Credinţa în Cuvioasa, care este făcătoare de minuni, ne aduce în număr tot mai mare la Iaşi, iar bucuria ce o simţim ne face să-i îndemnăm şi pe alţii să vină aici, în pelerinaj”, a spus Emilia Dinu, unul dintre coordonatorii pelerinilor din oraşul Voluntari, o doamnă care de zece ani se transformă ea însăşi în pelerin şi îi ajută, totodată, şi pe ceilalţi credincioşi de lângă Bucureşti să ajungă în pace şi bucurie duhovnicească la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.
Sfântul Cuvios Neofit Zăvorâtul din Cipru
Sfântul Cuvios Neofit Zăvorâtul, ale cărui sfinte moaşte sunt păstrate la Mănăstirea „Sfântul Neofit din Pafos”, Cipru, a trăit în perioada în care insula Cipru a fost cucerită de regele Richard I al Angliei, în cruciada lui spre Ţara Sfântă. Sfântul Neofit a îmbrăcat de tânăr haina monahală la Mănăstirea „Sfântul Ioan Hrisostom” din muntele Kutsoventis, însă după o perioadă de cinci ani s-a retras într-o peşteră din muntele Melissovouno, unde s-a nevoit vreme de un an. După o jumătate de an petrecută în Ţara Sfântă, s-a întors pe pământul natal, iar în 1159 s-a izolat într-o peşteră aflată în apropiere de localitatea Pafos. În jurul peşterii sale s-a dezvoltat o comunitate monahală care a rezistat până astăzi.
Pentru Cipru, Sfântul Neofit Zăvorâtul constituie unul din cele mai importante elemente ale identității grecești și creștine a insulei. De la acest sfânt pustnic au rămas, până astăzi, șaisprezece scrieri, în care ne sunt înfăţişate atât lupta cu patimile, cât şi modul în care erau percepute schimbările de putere socială din timpul cruciadelor.