La Altarul de vară de pe Colina Patriarhiei a fost săvârșită, în seara zilei de 25 octombrie 2025, slujba Privegherii în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Prodromița” la Râmnicu Vâlcea
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie duminică, 12 iulie, la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, unde a fost cinstită în mod special Icoana Maicii Domnului „Prodromița”. La inițiativa ierarhului locului, Icoana Maicii Domnului „Prodromița” a devenit ocrotitoare a municipiului Râmnicu Vâlcea începând cu anul 2015. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie a arătat că Dumnezeu Îşi descoperă, pentru mijlocirea Maicii Domnului, nemărginita Sa iubire, dar și chemarea omului la sfințenie: „Prin cinstirea icoanelor făcătoare de minuni ale Maicii Domnului conștiința omului rămâne trează și devine lucrătoare. Mulţi pelerini vin la icoanele Maicii Domnului, atestând credinţa în minunile petrecute prin acestea, precum şi faptul că ele sunt în continuare izvoare de har. Harul izvorât prin ele pune început al credinţei şi o menţine în oameni”.



.jpg)
