Duminica a 5-a după Rusalii (Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei) Matei 8, 28-34; 9, 1 În vremea aceea, trecând Iisus dincolo, în ținutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizați care
Duminica a 5-a după Rusalii (Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei) Matei 8, 28-34; 9, 1 În vremea aceea, trecând Iisus dincolo, în ținutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizați care
Duminica a 5-a după Rusalii (Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei) Matei 8, 28-34; 9, 1 În vremea aceea, trecând Iisus dincolo, în ținutul gadarenilor, L-au întâmpinat doi
„În vremea aceea a venit Iisus de cealaltă parte a mării, în ținutul Gadarenilor. Iar după ce a ieșit din corabie, îndată L-a întâmpinat, din morminte, un om cu duh necurat, care își avea locuința în
În Duminica a 5‑a după Rusalii (a Vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei), 17 iulie, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul‑vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și
Duminică, 17 iulie 2022, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Hârsova, Protopopiatul Vaslui, păstorită de părintele paroh Ionel Stoian, informează Biroul de
În Duminica a 5‑a după Rusalii (a Vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei), 17 iulie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului,
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din București duminică, 17 iulie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La
Duminica a 5-a după Rusalii (Vindecarea demonizaților din ținutul Gadarenilor) Matei 8, 28-34; 9, 1 În vremea aceea, trecând Iisus dincolo, în ținutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizați care
În Duminica a 5‑a după Rusalii, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din
Ținutul Decapolei, situat nu prea departe de lacul Ghenizaret, Marea Galileei ori a Tiberiadei, cum se mai numea, avea în componență cel puțin zece cetăți, cu o populație vorbitoare de limba greacă, care
Duminica a 5-a după Rusalii (Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei) Matei 8, 28-34; 9, 1 „În vremea aceea, trecând Iisus dincolo, în ținutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizați
În Duminica a 5-a după Rusalii, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a rostit un cuvânt de învăţătură, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală, în care a subliniat faptul că Evanghelia citită în cadrul Sfintei Liturghii, a vindecării celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei (Matei 8, 28-34), ne arată că bunătatea lui Iisus Hristos îi eliberează pe oameni de răutatea demonilor. Părintele Patriarh Daniel a precizat că adesea trebuie să facem binele din proprie iniţiativă: „Unde vedem că este multă suferinţă, singurătate şi umilinţă, să mergem şi să ajutăm după posibilităţi”.
Din cuvintele Sfântului Evanghelist Matei aflăm că Mântuitorul i-a întărit pe ucenici când corabia era acoperită de valuri. Domnul Hristos dormea în momentul naufragiului, iar ucenicii, speriați și
Duminică, 12 iulie 2020, credincioșii ortodocși din Parohia Ortodoxă Sârbă Arad-Centru, municipiul Arad, și-au sărbătorit ocrotitorii spirituali, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, după calendarul iulian
Duminică, 12 iulie, Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, a slujit, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la M
În Duminica a 5-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a fost alături de credincioşii din Parohia Zăgujeni, Protopopiatul Caransebeş, județul Caraș-Severin. Această
Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, s-a aflat duminică, 12 iulie, în mijlocul credincioşilor din Parohia Cuied, Protopopiatul Sebiş, județul Arad. Cu acest prilej, chiriarhul arădean a
În Duminica a 5-a după Rusalii, ierarhii ortodocși români din diasporă au săvârșit Sfânta Liturghie în mănăstiri și au efectuat vizite pastorale în comunități românești. Cu acest prilej, au rostit
În mijlocul credincioșilor din Parohia Surduc, Protopopiatul Jibou, s-a aflat, în Duminica a 5-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, care a săvârşit Sfânta Liturghie. În cadrul
Mănăstirea din Comandău, județul Covasna, care poartă hramul „Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului «Prodromița»” a avut hram în Duminica a 5-a după Rusalii, 12 iulie. Preasfințitul Părinte Andrei,
Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, și Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, au resfințit locașul de cult