Amintiri tulburătoare despre cetăți neprimitoare

Ținutul Decapolei, situat nu prea departe de lacul Ghenizaret, Marea Galileei ori a Tiberiadei, cum se mai numea, avea în componență cel puțin zece cetăți, cu o populație vorbitoare de limba greacă, care păstrau legături comerciale cu lumea cea mare. Era un teritoriu încărcat de spiritualitate, căci pe aici trecuse Mântuitorul Hristos, Care a înveșnicit sufletele celor care L-au întâlnit.

O parte dintre cele zece cetăți ale ținutului erau dincolo de Iordan, cea mai mare dintre ele fiind Schitopolis. Între cele zece localități amintite în Sfânta Evanghelie se numărau Gadara, Gherghesa, Pella, Filadelfia, Dion, Hipos. Unii considerau și Damascul între ele, alții îl excludeau.

Texte scripturistice din Noul Testament amintesc despre ținutul Decapolei: Şi mulţimi multe mergeau după El, din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan. (Matei 4, 25); Iar el s-a dus şi a început să vestească în Decapole câte i-a făcut Iisus lui; şi toți se minunau; și ieșind din părțile Tirului, a venit, prin Sidon, la Marea Galileei, prin mijlocul hotarelor Decapolei (Marcu 5, 20; 7, 31). Ni se vorbește despre faptul că Mântuitorul a călătorit în toată Galileea, vindecând toată boala și neputința în popor, ajungând și în ținutul Gadarenilor, unde a vindecat un îndrăcit.

Domnul Hristos, după ce a săvârșit minunea prezentată de Sfânta Evanghelie, l-a trimis pe cel vindecat în tot ținutul să vestească cât bine i-a făcut lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu! Mântuitorul a ajuns apoi până în Tir și Sidon, unde a vindecat-o pe fiica femeii cananeence, după o stăruitoare rugăminte pe care aceasta I-a adresat-o Mântuitorului.

Locurile amintite în Evanghelie, Gadara și Gherghesa, unde Mântuitorul a vindecat de­monizați, nu mai există în contemporaneitate. Amintirea lor este relatată de unii specialiști, ghizi și cunoscători ai istoriei locurilor, pe malul celălalt al Lacului Ghenizaret, mai puțin cercetat de pelerini.

Lecția care ni se oferă este tulburătoare! Aceste cetăți nu s-au păstrat pentru că nu L-au primit odinioară pe Domnul. Deși Mântuitorul a adus o mare binecuvântare locuitorilor cetății, prin prezența Sa și prin izbăvirea acestora de cumplita purtare a demonizaților, care erau asemenea unor fiare sălbatice, reprezentând un pericol pentru întreaga zonă, gadarenii I-au cerut însă să plece din ținutul lor. O lipsă de recunoștință și prețuire față de Domnul vieții veșnice, pe care cu greu o putem înțelege…

Altădată, Mântuitorul, aflându-Se în locuri care nu erau prietenoase și nu reprezentau un spațiu propice propovăduirii Evangheliei, a fost rugat să mai rămână în ținutul lor, cum s-a întâmplat în Samaria.

Din locul unde Mântuitorului I S-a cerut să plece, se îndepărta, odată cu El, și binecuvântarea Sa, toată darea cea bună și tot darul cel desăvârșit de la Părintele luminilor. Așa s-a întâmplat și cu oamenii care nu L-au prețuit. Tuturor celor care L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut (Ioan 1, 12-14).

Au mai fost și alte cetăți situate în aceeași zonă, care nu mai există astăzi, din același motiv, refuzul categoric de a-L primi pe Mântuitorul. Și în cazul acela, binecuvântarea Lui n-a rămas asupra lor.

Cetățile Betsaidei, Horazimului și Capernaumului au fost comparate cu locuri unde oamenii au greșit mult, iar atitudinea locuitorilor care au fost martori la nenumărate minuni era de neînțeles, pentru că nu L-au primit cum se cuvine pe Mântuitorul. De aceea, Domnul a spus către cetățile amintite: Vai vouă, căci până la cer v-ați înălțat, până la iad vă veți coborî!, comparându-le cu cetățile Sodoma și Gomora, sau cu Tirul și Sidonul. Dacă acestea ar fi cunoscut atâtea minuni, s-ar fi pocăit și s-ar fi îmbrăcat cu sac și cenușă. Însă oamenii de acolo au rămas împietriți la inimă.

Așadar, Gadara nu mai există, locul în care se afla fiind indicat undeva în apropierea Lacului Ghenizaret, amintirea acestei cetăți păstrând-o doar peșterile care se mai văd, în peretele muntelui, în care se îngropau altădată morții ori se ascundeau demonizații amintiți în paginile Scripturii.

În apropiere se află înălțimile Golan, sau Platoul Golan, în limba ebraică Ramat ha Golan. Până în 1967, zona era cunoscută drept înălțimile siriene. Acolo, pe un platou vulcanic, cu mare perspectivă peste întreaga zonă și cu importanță geopolitică (strategică) deosebită, la o altitudine de aproximativ 1000 de metri, este granița dintre Siria și Israel, platoul învecinându-se cu Marea Galileei, Libanul, Siria și Valea Hula.

În acest loc, pe lângă evrei, trăiesc și druzii, păstrători ai unei vechi tradiții. În zona respectivă poposesc turiști, mai ales la vremea culegerii roadelor, a cireșelor, oaspeții aflând informații istorice într-o zonă în care se aflau altădată munți vulcanici, precum și multe cascade.

Nu departe se află Muntele Hermon, despre care amintește psalmistul David: Taborul şi Ermonul în numele Tău se vor bucura (Psalmul 88, 13), sau roua Hermonului care se coboară pe munții Sionului (Psalmul 132, 3). Muntele Hermon are înălțimea de aproape 3.000 de metri, prin așezarea sa având, de asemenea, importanță strategică (geopolitică).

Dintre cetățile Decapolei, amintite de scrierile Noului Testament, pot fi enumerate: Filadelfia, astăzi Aman, capitala Iordaniei, nu departe de cea mai veche cetate cu istorie neîntreruptă din lume, Ierihonul; Gherasa, în dreptul Samariei; Pella, în dreptul cetății Cezareea; Gadara, în dreptul Nazaretului; Hipos, în fața Tiberiadei; Damascul, cea mai de nord cetate a acestui ținut, uneori considerată membră onorifică a Federației; Schitopolis, capitala cetăților, care se găsea la vest de Iordan.

Pliniu cel Bătrân afirmă că din această confederație mai făceau parte Raphana, identificată cu Capitolias sau Abila, Dion, identificată cu Tel as Ashari, din Siria, și Canatha, în Siria.

Despre aceste cetăți mai amintesc și Ptolemeu, în Geografia sa, Eusebiu de Cezareea, precum și istoricul Iosif Flaviu, unii dintre ei afirmând că aceste așezări erau mai multe la număr, nu doar zece, cum se știe, ci optsprezece.

Federația cetăților s-a format în anul 63 î.Hr., cu puternică influență elenistică în regiune. Această federație a făcut parte din provincia romană Siria până în anul 106, când a fost dizolvată și integrată în provincia Arabia.

În acest loc a poposit și Mântuitorul Hristos, după cum ne spune și istorisirea minunilor săvârșite în ținutul Gadara.

În perioada bizantină, Decapole era o regiune cu zece cetăți, situate în munții din Isauria, Asia Mică, cel mai important centru fiind la Seleucia.

Evangheliștii Matei (8, 28) și Marcu (5, 1) folosesc expresia ținutul Gadarenilor, iar Sfântul Luca (8, 26) amintește de ţinutul Gherghesenilor sau de locuitorii din Gherghesa. Ambele regiuni se aflau pe partea de est a Mării Galileei, ținutul Gadarenilor putând desemna zona din jurul cetății Gadara, la aproximativ 10 km depărtare de Marea Galileei.

Pe monedele din zona respectivă era înfățișată o corabie, ceea ce înseamnă că teritoriul Gadarei se întindea până la Marea Galileei, cuprinzând, poate, și o parte din ținutul Gherghesenilor.

Ținutul Gherghesenilor era situat în apropierea cetății Cursi, pe malul estic al Mării Galileei, la vreo 19 km depărtare de Gadara, sau în zona orașului Gherasa, în prezent Jarash, aflat la 55  km sud-est de Marea Galileei.

În apropierea uneia dintre aceste cetăți din ținutul Gadarenilor, Mântuitorul Hristos a întâlnit doi demonizați foarte violenți, care locuiau ori se ascundeau în morminte săpate în stâncă. În cele din urmă, Mântuitorul i-a alungat pe demoni, permițându-le să intre într-o turmă de porci.

Se păstrează amintirea locului de unde turma de porci s-a aruncat de pe mal în lac, fapt ce a produs o mare mâhnire locuitorilor din cetate, care I-au cerut Mântuitorului să plece din ținutul lor.

Hristos le-a îngăduit demonilor să intre în turma porcilor, nu pentru a da ascultare demonilor, ci în primul rând să-i învețe pe cei izbăviți din tirania cumplită cât de multă vătămare le aducea aceștia. Apoi, ca să cunoască toți că demonii nici în porci nu îndrăznesc să intre dacă Hristos nu ar îngădui. În al treilea rând, ca să se știe că demonii le-ar fi făcut oamenilor mai mult rău decât porcilor, dacă în marea lor nenorocire nu s-ar fi bucurat de purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Nu este om care să nu se bucure de purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

Atitudinea oamenilor din ținutul Gadarei a fost de-a dreptul nepotrivită. Ar fi trebuit să I se închine, să se minuneze de puterea Lui, însă aceștia L-au trimis de la ei rugându-L să plece din hotarele lor. Sunt mulți care se aseamănă celor din Gadara.

Avem datoria să-L rugăm stăruitor pe Mântuitorul Hristos să rămână cu noi. Rugăciu­nea către Mântuitorul Hristos va aduce binecuvântarea și nădejdea că El rămâne cu noi până la sfârșitul vea­curilor. Oamenii sunt mari și puternici când se roagă, când stau în genunchi, întrucât legătura noastră cu Dumnezeu o împlinim prin rugăciune și smerenie. Lupta împotriva celui rău o putem duce prin ajutorul lui Dumnezeu, cu puterea sfintei și de viață făcătoarei Cruci, cu ajutorul smereniei și al altor virtuți creștine.