După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Cinstirea Sfinților Martiri Brâncoveni în Parohia Nifon din Tulcea
Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, s-a aflat duminică, 16 august, în mijlocul credincioşilor din Parohia Nifon, Protopopiatul Niculiţel, județul Tulcea, pentru a oficia Sfânta Liturghie, cu prilejul hramului bisericii. Al treilea hram al locașului este dedicat Sfinților Martiri Brâncoveni.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre viața Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu și despre curajul mărturisirii credinței, care trebuie să fie un exemplu pentru noi cei de astăzi.
În cadrul slujbei au fost pomeniți și ctitorii bisericii, construită în urmă cu peste un secol, dar și binefăcătorii și susținătorii sfântului locaş din zilele noastre.
Biserica a fost construită între anii 1911 şi 1912 și sfințită în anul 1913 de către Episcopul Nifon Niculescu al Dunării de Jos, care a și contribuit substanțial la ridicarea noului locaș de cult. Drept mulțumire și în semn de omagiu, autoritățile locale vor schimba numele localității din Țiganca în Nifon.



.jpg)
