În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Clerici pelerini în satul Patriarhului Nicodim
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, preoţii din Protoieria Sector 1 Capitală au organizat, în perioada 4-7 august, un pelerinaj în județul Neamț, cu ocazia sărbătorilor sfinților nemțeni. În biserica din localitatea Pipirig a fost săvârșită slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire Patriarh Nicodim Munteanu, fiu al satului nemțean.
Îndrumaţi de părintele protoiereu Marin Comănescu, clericii au păşit cu recunoştinţă și bucurie duhovnicească pe cărările locului în care s-a născut Patriarhul Nicodim Munteanu. În dimineața zilei de 5 august, preoții au participat la Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Cuvios Ioan Iacob” din incinta Seminarului Teologic „Veniamin Costachi”-Vânători, Neamț, săvârșită de Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, și Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal. După slujba de hram, grupul de preoți și-a îndreptat pașii către biserica voievodală a Mănăstirii Neamț, unde în anul 1894 Patriarhul Nicodim a fost tuns în monahism și unde a fost stareț în perioada 1924-1935. În continuare, preoții au poposit în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din comuna Pipirig, județul Neamț, unde au fost întâmpinați de părintele paroh Vasile Sandu. În măreața „Catedrală a munților”, așa cum este numită ctitoria Patriarhului Nicodim din satul natal, clericii din Protoieria Sector 1 Capitală au săvârșit o slujbă de pomenire, iar pr. conf. univ. dr. Radu Petre Mureșan, de la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul” din București, a rostit un cuvânt comemorativ despre viaţa şi activitatea acestuia. La finalul slujbei de pomenire, părintele protoiereu Marin Comănescu a vorbit despre importanţa şi folosul acestor pelerinaje şi întâlniri comemorative întru pomenirea marilor patriarhi ai Bisericii noastre, iar părintele paroh Sandu Vasile și-a arătat bucuria pentru un astfel de moment comemorativ și a mulțumit pelerinilor pentru dragostea manifestată față de înaintașii noștri.
În continuare, preoții pelerini au urmat programul sărbătorilor sfinților nemțeni, urcând în ziua de 6 august pe Muntele Ceahlău, unde au participat la Sfânta Liturghie cu ocazia sărbătorii Schimbarea la Față a Domnului, iar în 7 august, la Mănăstirea Sihla, pentru hramul închinat Sfintei Cuvioase Teodora. Pe parcursul acestui pelerinaj au fost vizitate mănăstirile Bistrița, Pângărați, Bisericani, Petru Vodă, Secu și Sihăstria.